PNL se roagă la Dumnezeu ca lumea să se întoarcă în timp, în noiembrie 2014: PSD, atent la capcanele liberalilor, lăsându-i fără gloanțe pe oamenii conduși de Blaga și Gorghiu

Publicat: 26 05. 2015, 17:31
Foto: gandul.info

PNL a anunţat că va depune pe cinci iunie o moţiune de cenzură pe tema votului prin corespondenţă. Liberalii încearcă să convingă UDMR –ul să le susțină demersul.

„Este un demers la care eram obligaţi faţă de toţi cei care în noiembrie anul trecut s-au pronunţat pentru o altfel de politică, este un demers la care eram obligaţi nu numai faţă de diaspora, ci faţă de toţi cetăţenii români, în general, care doresc să fie respectaţi, care doresc un Guvern faţă de care dreptul la vot să nu mai fie doar un moft, care doresc un Guvern care să nu-i mai mintă şi să nu-i mai umilească”, a declarat Predoiu.

În acest context, jurnalistul George Stoica scrie, într-un articol publicat pe adevărul.ro, că adevărata idee pe care voiau liberalii să-și construiască moșiunea era dublarea alocațiilor.

“Eu cred că tema reală a moţiunii PNL a fost alta – respectiv, creşterea alocaţiilor. Nu pentru ca moţiunea să treacă, ci pentru a genera un scandal care să afecteze un premier de stânga, cu un guvern dominat de stânga. Cum ar fi sunat – români, social-democratul Ponta nu vrea să crească alocaţiile copiilor? Doar că PSD a evitat capcana, a susţinut măsura, ba Ponta a şi devenit principalul comunicator pe subiect, vorbind repetat de sursele de finanţare, dar şi de responsabilitatea viitoarelor guvernări.

Prin urmare, liberalii au rămas fără glonţ de calibru mare”, scrie jurnalistul.

PNL este în privinţa alocaţiilor într-o situaţia similară cu cea din cazul reducerilor de fiscalitate., atunci când PSD a scăzut TVA, o măsură de dreapta.

“Şi, aşa, pare că am ajuns în situaţia în care PNL se roagă la Dumnezeu ca lumea să se întoarcă în timp, în noiembrie 2014, venind cu o temă ce ţine de fapt de activitatea Parlamentului şi, ca să fie caraghiosul dus până la capăt, şi de activitatea unei comisii conduse de liberali”, conchide Stoica.