PNL scade în sondaje. Partidul condus de Nicolae Ciucă a pierdut încă două procente și e sub PSD și AUR

Publicat: 24 07. 2023, 12:42
Foto: Inquam Photos / George Călin

PNL scade în preferințele românilor. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, doar 18% din electorat i-ar vota pe liberali, arată un sondaj realizat de CURS, conform informațiilor transmise de Dan Gabor, luni, la Știrile B1 TV.

Sondaj CURS: Scorul PNL a scăzut cu două procente

După rotativa guvernamentală, partidul condus de Nicolae Ciuă a scăzut cu două procente față de luna mai și ar obține doar 18% dacă duminica viitoare ar fi alegeri parlamentare în țara noastră, conform sondajului CURS.

În schimb, PSD este la 31%, cât avea și în luna mai, când Marcel Ciolacu a preluat funcția de prim-ministru.

AUR ar fi pe poziția a 2-a, plasat la un scor de 20% de sondajul CURS.

Sondajul realizat de CURS arată că, dacă duminica viitoare ar fi alegeri generale în România, electoratul ar vota astfel:

  1. PSD – 31%
  2. AUR – 20%
  3. PNL – 18%
  4. USR – 12%
  5. UDMR – 4%

Cercetarea a fost efectuată în perioada 8 – 20 iulie, prin metoda față în față, printr-un eșantion de 1.064 de persoane, cu o marjă de eroare de +/- 3%.