PNL, reacție la „petrecerea” PSD la 3 ani de la preluarea guvernării: Să facă bilanțul pușcăriașilor. Ar rămâne partidul gol

PNL, reacție la „petrecerea” PSD la 3 ani de la preluarea guvernării: Să facă bilanțul pușcăriașilor. Ar rămâne partidul gol

Liberalii au reacționat la evenimentul organizat de PSD în cinstea împlinirii a trei ani de la preluarea guvernării.

Premierul Victor Ponta a ținut, luni, un discurs în care a enumarat câteva dintre promisiunile pe care defunctul USL le-a îndeplinit, printre care a menționat și pactul făcut atunci când Crin Antonescu a fost propus candidat la prezidențiale: președintele de la PNL și premier de la PSD. (Detalii AICI)

Totuși, Ponta a prezentat o imagine cu Klaus Iohannis, însoțită de textul: „ne-am ținut promisiunea”. (Detalii AICI)

Întreg evenimentul a fost criticat dur de liberali, unii dintre aceștia afirmând că a batjocorit fotografia președintelui. (Detalii AICI)

Purtătorul PNL Diasopra, deputatul Ovidiu Raețchi, l-a sfătuit pe Victor Ponta să facă un bilanț al „penalilor din PSD”, afirmând că social-democrații ocupă primul loc în clasamentul UE la capitolul lideri politici aflați în închisoare.

„Bilanțul pușcăriașilor” l-ar face pe Ponta să piardă partidul, având în vedere numărul mare de social-democrați care au probleme cu justiția.

„Victor Ponta şi-a asumat un pariu periculos atunci când a început să se laude cu politicienii ajunşi după gratii în ultimii trei ani. Dacă ar începe să-şi numere colegii de partid puşcăriaşi sau cu probleme cu legea, atunci ar descoperi că PSD conduce detaşat în Uniunea Europeană la capitolul lideri politici aflaţi în închisoare. Vechile sau actualele structuri de conducere ale partidului ar fi profund afectate de bilanţul puşcăriaşilor pentru că Ponta ar număra 40 de pesedişti şi ar pierde partidul. Vreau să îl şi ajut cu această enumerare, chiar dacă mă gândesc că nu are nevoie: camarazii săi fac subiectul percheziţiilor de dimineaţă şi reţinerilor, arestărilor şi condamnărilor de seară de ani buni”, se arată în comunicatul semnat de Rațechi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:09 - Atenționare de călătorie MAE: Posibile perturbări ale transportul public din Belgia
23:52 - Un oficial UE a fost condamnat la închisoare în Belarus. L-ar fi insultat pe Aleksandr Lukașenko
23:42 - Protest uriaș la Viena după preluarea puterii de către extrema dreaptă. Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă. „Mi-e teamă pentru Europa pentru că autocrați nebuni ajung la putere”
23:26 - A murit Marius Ciugarin, fost fotbalist la Steaua și Sportul Studențesc
23:07 - Grădina zoologică din Oradea va avea o nouă locație, de aproape patru ori mai mare
23:02 - Nicușor Dan, despre modernizarea iluminatului public din București: 23,3 milioane lei pentru un oraș mai eficient energetic! Până în vară, vor fi înlocuite încă 7.822 de lămpi pe 34 de bulevarde
22:36 - Noul ministru al Educației, despre efectele negative ale meditațiilor asupra sistemului de învățământ. „Trebuie fiscalizate pentru a nu scuti profesorul să-și facă bine datoria la clasă”
22:09 - Daniel Breaz (PNL): Dacă dorim într-adevăr să avem un Președinte al acestei alianțe pro-europene, va trebui să fim consecvenți și să mergem cu același Președinte (VIDEO)
22:02 - Poștașii au început împărțirea pensiilor. Cât mai au de așteptat cei care primesc banii pe card
21:57 - Mai este posibilă scoaterea lui Călin Georgescu din cursa pentru prezidențiale? Elena Lasconi: „Cele 3 decizii ale CCR sunt atât de grave încât nu cred că se mai pot repara vreodată. E extrem de grav ce s-a întâmplat” (VIDEO)