PNL o cheamă pe Dăncilă să dea explicații în Parlament. ”OUG 114 bagă economia României în faliment. Toți românii vor plăti scump prostiile acestei guvernări de analfabeți economici” (VIDEO)
PNL a depus la Biroul Permanent al Camerei Deputaților o solicitare ca premierul Viorica Dăncilă să fie chemată în Parlament, pentru a da explicații despre controversata Ordonanță de Urgență 114/2018, cunoscută și ca Ordonanța lăcomiei. Liderul deputaților liberali, Raluca Turcan, a declarat că ar fi cel mai simplu ca Executivul să anuleze această OUG.
Dăncilă este chemată în Parlament la „Ora Guvernului”, în săptămâna 4-8 martie, pe tema „Opriți Ordonanța Lăcomiei, Ordonanța care bagă România în faliment”.
PNL susține că OUG114 „bagă economia României în faliment și toți românii vor plăti scump prostiile acestei guvernări de analfabeți economici”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Efectele OUG 114/2018 sunt evidente: fiecare cetățean român va fi obligat să plătească taxe și impozite mai mari, la nivelul plafonului maxim; fiecare cetățean român sau companie va plăti mai scump energia electrică, gazul și energia termică, fiecare cetățean român va plăti un abonament mai scump la internet, TV şi telefonie, fiecare cetățean român va plăti rate mai mari pentru împrumuturile bancare şi vor fi înăsprite condiţiile de creditare. Prin OUG 114 se va desființa Pilonul 2 de pensii. Visul PSD-ALDE de a naționaliza Pilonul 2 de pensii va fi pus în practică pentru că nicio firmă privată care administrează astăzi banii din Pilonul 2 de pensii nu va mai rămâne pe piață. Nu în ultimul rând, prin OUG 114, nu vor mai beneficia de creșterile de venituri la care au dreptul deținuții politici, persoanele persecutate în perioada comunistă, urmașii celor care au murit la Revoluție și de răniții din Revoluție”, a declarat Raluca Turcan.