UNPR-iștii lui Gabriel Oprea exclud din start orice fel de apropiere de PNL în vederea formării unei „majorități prezidențiale”. Senatorii UNPR spun că ofertele inițiate de liberali îi lasă rece și că singurul cu care se poate negocia este Gabriel Oprea.
Unul dintre cei mai vehemenți în acest sens a fost senatorul Constantin Popa, care a declarat, pentru Știripesurse, că senatorii UNPR nu vor să fie „ospătarii PNL”.
„Din ceea ce știu eu, grupul de la UNPR este unit, comunicăm foarte bine, nu am auzit pe nimeni să-și exprime dorința de a pleca la PNL ca să facă pe acolo tușa sau mai-știu-eu ce altceva, sau să facă pe ospătarul, pentru că vă dati seama, la un partid mare cum e PNL-ul, noi care am trece am fi traseisti, nu, și am fi ospatari, le mai ducem o bere, sau ce să facem acolo? Nu, nu ne-au cautat, astea sunt aiureli, cel puțin până în momentul de față nu ne-au căutat. Nu văd vreun motiv ca unii din noi sa plece la PNL. Noi suntem un grup unit din ce-am vazut până acum”, a declarat, pentru stiripesurse.ro, senatorul UNPR Constantin Popa.
„Noi am avut o intalnire recentă cu președintele nostru, cu dl general Gabriel Oprea și am reafirmat că vom susține Guvernul Ponta. Eu zic să-i credeți (pe cei din PNL, n.red.), ei încearcă, așa este, ei încearcă, e adevarat, dar noi susținem Guvernul Ponta. Singurul om cu care se poate negocia este Oprea Gabriel”, a declarat, pentru sursa citată liderul senatorilor UNPR, Haralambie Vochițoiu.
„Pe mine nu m-a contactat nimeni de la PNL. Sunt convins că este o situatie în care vom fi contactați pentru că așa se întamplă de fiecare data când alții doresc puterea, dar eu merg pe un singur principiu, pe principiul de echipa și sunt convins că UNPR face o echipa și vom vota exact așa cum trebuie și așa cum simțim nevoia fiecare și va fi același rezultat care a fost și la votul pentru Curtea Constituționala. Pentru mine e o onoare să fiu contactat de liderii altor partide, îi respect pe toți pentru că toți sunt colegii mei, dar daca voi fi contactat de cei de la PNL sau din alte părți nu voi trăda și nu voi merge în altă parte”, a declarat, pentru aceeași sursă senatorul UNPR Ciprian Rogojan.