Prioritatea numărul unu a PNL în această sesiune parlamentară va fi revocarea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Depuţilor. O spune deputatul Florin Roman într-un comunicat de presă în care îi cere liderului PSD să nu mai chiulească de la muncă.
„PNL îi solicită președintelui PSD, deputatul Liviu Dragnea, să nu mai chiulească de la muncă. Cu o prezență de sub 15 % la vot, Liviu Dragnea conduce în topul chiulangiilor, dar și în topul parlamentarilor care au adresat întrebări și interpelări.
Dragnea a votat o singură moțiune, cea în care a generat demolarea guvernului Grindeanu. Cu toate că este un mare chiulangiu, Dragnea și-a încasat toate drepturile băneşti la zi. În cei doi ani din noul mandat, Liviu Dragnea nu a participat la nici o ședința a Comisiei de Administrație Publică, din care face parte”, arată deputatul liberal.
Florin Roman a semnalat cum Liviu Dragnea a venit să voteze în plen fix pentru a se opune creşterii alocaţiile, lucru ce s-a făcut printr-un amendament al PNL, semn că îl lasă şi nervii şi a pierdut şi majoritatea.
„Semn că tăierea bugetelor locale a fost premeditată, iar Liviu Dragnea și-a trădat “breasla”. Deputatul PSD Dragnea a venit la muncă doar pentru a se opune creșterii alocațiilor la copii, propunere a PNL, despre care liderul PSD a spus că este “populistă” și “demagogică”. Domnia sa nu este doar împotriva alocațiilor, ci și a jurnaliștilor care pun întrebări nearanjate, pe care îi jignește grotesc.
E foarte clar că pe Dragnea îl lasă nervii. Majoritatea nu mai este majoritate la cameră, iar trecerea amendamentului PNL, privind creșterea alocaţiilor demonstrează că Liviu Dragnea a pierdut majoritatea și controlul parlamentarilor PSD”, scrie Florin Roman.
Acesta subliniază, în încheiere, că PNL va avea drept obiect să îl înlăture pe Dragnea din fruntea Camerei Deputaţilor.
„Prioritatea numărul 1 a PNL în această sesiunea rămâne schimbarea din fruntea Camerei Deputaţilor a domnului Dragnea, un condamnat penal toxic pentru România. Cât de cinic poți să fii, ca să furi de la copii, domnule Liviu Dragnea?”, conchide deputatul PNL.