PNL nu a propus niciun premier la consultările de la Cotroceni. Ludovic Orban: Nu s-a reușit obținerea unei majorități (VIDEO)

Publicat: 26 06. 2017, 16:44

Delegația Partidului Național Liberal s-a prezentat luni la consultările de la Palatul Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Președintele liberalilor Ludovic Orban a anunțat că partidul său nu a făcut nicio nominalizare pentru funcția de premier deoarece nu s-a reușit obținerea unei majorități.

"PNL este oricând pregatit să își asume răspunderea guvernării, dar doar în baza unei majorități parlamentare solide, coerente, care să pună în practică un program de guvernare liberal care să asigure dezvoltarea României.

În discuțiile purtate cu formațiunile politice, altele decât PSD, nu s-a reușit o asemenea majoritate, ca atare așteptăm decizia președintelui", a afirmat Ludovic Orban.
Liberalii au anunțat în schimb că nu vor vota niciun guvern care va avea în componență PSD-ul.

"Vom vota împotriva oricărui guvern care contine PSD în el", a precizat Orban.

PNL nu a propus niciun premier la consultările de la Cotroceni. Ludovic Orban: Nu s-a reușit obținerea unei majorități

#DIRECT_ONE_aep85x#