PNL îi răspunde lui Rus: Atacul său e îndreptat nu numai împotriva lui Stroe, ci şi împotriva MAI

Publicat: 29 08. 2012, 18:40
Foto: bzi.ro

Liberalii susţin că declarațiile critice la adresa PNL ale lui Ioan Rus sunt îndreptate nu numai împotriva ministrului delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, ci şi împotriva MAI.

Atacul domnului Ioan Rus este îndreptat nu numai împotriva ministrului delegat pentru Administraţie, ci şi împotriva Ministerului Administraţiei şi Internelor şi constituie un act nedemn, rău intenţionat şi fără niciun fundament tehnic, juridic sau politic, producând prejudicii de imagine nejustificate„, se arată într-un comunicat al PNL, citat de Mediafax.

”Acuzele, insinuările şi calificativele folosite în mod gratuit nu onorează pe nimeni, şi în principal pe cel care le atribuie” se mai arată în același comunicat.

Într-un interviu, fostul ministru al Administrației și Internelor, Ioan Rus, s-a declarat dezamăgit de Crin Antonescu și l-a catalogat pe Stroe drept „un şmecheraş de Bucureşti.” (Detalii AICI)