PNL îi răspunde lui Geoană: Vom discuta. E nevoie de o majoritate pentru succesul moțiunii de cenzură

PNL îi răspunde lui Geoană: Vom discuta. E nevoie de o majoritate pentru succesul moțiunii de cenzură

PNL va discuta cu partidul înființat de Mircea Geoană și Marian Vanghelie, iar agenda comună va cuprinde un program de guvernare, care să genereze o majoritate parlamentară necesară asigurării succesului moţiunii de cenzură, a declarat, marţi, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt Ionuţ Stroe.

 Referitor la scrisoarea deschisă adresată de Mircea Geoană co-preşedinţilor liberali Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, Ionuţ Stroe a precizat că PSRO „a reacţionat pozitiv în urma apelului PNL din momentul în care am lansat programul de guvernare”.

„În mod evident că vom discuta, vom dialoga cu partidul domnului Geoană, reprezentanţii noştri în această fază fiind Teodor Atanasiu şi Cătălin Predoiu”, a spus Stroe pentru sursa citată.
Purtătorul de cuvânt al PNL a mai spus că „agenda comună va cuprinde clar un program de guvernare care să genereze această majoritate parlamentară necesară pentru a asigura succesul moţiunii de cenzură”.
Senatorul Mircea Geoană a trimis, marţi, o scrisoare deschisă liderilor PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga prin care propune constituirea unui grup comun de lucru PNL-PSRO şi un calendar de consultări formalizate, precizând că „orice zi cu Ponta” la guvern compromite şansa României la un nou început.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)