PNL vrea transport public gratis la Iaşi

PNL vrea transport public gratis la Iaşi

Liberalii propun transport public gratuit la Iaşi, cu argumentul că astfel se va reduce nivelul de poluare, iar traficul rutier va deveni mai fluent.

Deputatul Marius Bodea, liderul filialei PNL Iași, a susținut că o astfel de măsură a fost deja aplicată cu succes în Europa: „Oraşe europene de dimensiunea Iaşiului au implementat o astfel de măsură, iar rezultatele sunt extraordinare. O putem face şi noi, dacă avem strategie, dar şi ambiţie plus curaj”.

Potrivit News.ro, Bodea a mai precizat că gratuitatea la transportul public ar trebui dublată de aducerea de mijloace de transport noi, adică autobuze electrice şI troleibuze.

„În acest moment, în Iaşi avem un transport public care costă anual 32 de milioane de euro. Din această sumă, primăria subvenţionează transportul public cu 20 milioane de euro. Cu toate astea, transportul public nu a devenit alternativă la maşina personală. În continuare ieşenii preferă să folosească maşinile proprii pentru că transportul public nu este deloc atractiv. Vin cu o soluţie care prinde deja contur în întreaga Uniune Europeană. Un exemplu este cel al Tallinn-ului, capitala Estoniei, care a adoptat această măsură cu gratuitatea încă din 2013. Oraşul nu doar că nu mai este unul dintre cele mai poluate din Europa, dar şi economiseşte bani, pentru că transportul are alocat acolo doar 12 milioane de euro. Astfel, au realizat ce îşi doreau, adică trafic fluid, pentru că locuitorii folosesc mijloacele de transport. Acest proiect de transport public gratuit aduce peste ani profit suplimentar la bugetul local de 20 milioane de euro de la cei care şi-au stabilit rezidenţa fiscală acolo, pentru că au considerat oraşul atractiv”, a explicat Marius Bodea, citat de News.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:43 - Încurajarea primită de la fiica lor de către doi români decedați în inundațiile din Spania. 9 conaționali au murit în Valencia
08:18 - O mașină a fost lovită de tren în Iași. Șoferul a vrut să ajungă mai repede acasă, dar a murit
01:05 - Partida România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întreruptă în minutul 90+5 după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren. Ei n-au mai vrut să revină și, cel mai probabil, tricolorii vor câștiga cu 3-0 „la masa verde”
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor