PNL renunță la un nume de posibil ministru, după negocierile cu USR / Orban: Vom ține cont de toate părerile partenerilor noștri

Publicat: 23 10. 2019, 17:54
Foto:Inquam Photos / Octav Ganea

Liberalii taie un nume dintre variantele de miniștri ai Sănătății, după ce USR-iștii i-au avertizat că nu le vor vota guvernul dacă acesta va deveni ministru. Este vorba de Horațiu Suciu.

Potrivit unor surse HotNews, favorit pentru a deveni ministrul Sănătății este acum medicul chirurg Victor Costache.

Marți, Dan Barna și-a exprimat rezerve cu privire la una dintre propunerile de miniștri avansate la negocieri de PNL deoarece aceasta ar avea probleme de integritate. Candidatul USR-PLUS la prezidențiale nu a dat un nume, dar surse politice au afirmat ulterior că persoana în cauză este Horațiu Suciu.

„Nu o să dau numele respective, dar a existat la un minister, în mod particular, la care erau mai multe opțiuni enumerate, una dintre ele, de fapt la două, am ridicat niște semne de întrebare din cunoștințele pe care le aveau colegii mei. (Erau probleme) să spunem de integritate”, a declarat Dan Barna, întrebat la Digi 24 dacă sunt persoane pe care nu le dorește în viitorul guvern.

El a refuzat să spună la ce probleme de integritate se referă. ”Dacă v-aș spune, ar fi clar domeniul și nu mi se pare fair, pentru că mi-a spus că oricum nu crede că o nominalizează. Dacă o nominalizează, nu vom vota persoana respectivă, asta am transmis. Va fi un subiect delicat, pentru că nu vom vota în comisie. Decizia finală depinde de lista miniștrilor, asta nu a fost o figură de stil”, a explicat atunci Dan Barna.

Întrebat despre această situație, Ludovic Orban, premierul desemnat și președintele PNL, a spus că va ține cont de toate obiecțiile partenerilor: „Avem mai mulți candidați. Vom ține cont de toate părerile exprimate de toți partenerii noștri”.