Mesaj pentru Dragnea în plenul Parlamentului: „Cât de cinic poţi să fii ca să furi de la copii?” (VIDEO)
După adoptarea bugetului pe 2019 în plenul Parlamentului, deputatul liberal Florin Roman a avut un mesaj special de transmis liderului PSD Liviu Dragnea.
„Domnule Liviu Dragnea, m-au rugat mamele să vă întreb: Cât de cinic poţi să fii ca să furi de la copii? Cât de hoţ poţi să fii ca să furi de la copii, de la pensionari, de la primari, v-aţi trădat colegii domnule Dragnea”, a transmis Florin Roman.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Acesta a subliniat că singurul lucru bun care poate fi găsit în proiectul de buget vine chiar de la PNL care a reuşit să treacă un amendament prin care se majorează alocaţii copiilor, în ciuda opoziţiei coaliţiei PSD-ALDE.
„Singurul lucru foarte bun din acest buget adoptat foarte târziu este reprezentat de majorarea alocaţiilor pentru copii care din fericire PNL a reuşit să o impună”, a subliniat Florin Roman.
Parlamentul a aprobat vineri în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului proiectul de buget pe 2019 cu 275 de voturi pentru, 122 de voturi împotrivă şi 2 abţineri.