PNL își definitivează strategia pentru locale până în 1 martie. Orban: „Facem un sondaj foarte amplu și foarte serios” / „Cercetăm atât posibili candidați din partid, cât și din afara” (VIDEO)
Consiliul Național al PNL se reunește, în 2 februarie, orele 11.00, pentru o dezbaterea asupra strategiei pentru alegerile locale. Candidatul pentru Primăria Capitalei, cât și cei pentru celelalte municipalități din țară vor fi aleși în urma unu „sondaj foarte amplu și foarte serios, care va curpinde eșantioane reprezentative la nivelul fiecărui sector”. Termenul limită pentru anunțarea celor înscriși în cursele locale este 1 martie.
„Și în București, ca în fiecare capitală reședință de județ, fie au fost finalizate fie sunt în curs de operare pe teren, fie urmează să înceapă culegerea datelor pentru sondajele de opinie, pe care le realizăm pentru evaluarea candidaților PNL pentru funcțiile de primari, în București și în municipiile reședință de județ. Testăm orice posibil candidat, care ar putea să aibă șanse în competiția pentru câștigarea primăriilor, atât la nivelul Bucureștiului, sectoarelor Bucureștiului, cât și la nivelul fiecărui municipiu reședință de județ.
Facem un sondaj foarte amplu și foarte serios. Va fi un sondaj care va cuprinde eșantioane reprezentative la nivelul fiecărui sector, iar la nivelul Bucureștiului va fi un eșantion reprezentativ de aproximativ 5.000 de persoane, ceea ce va face ca sondajul să fie extrem de serios și să ne permită analiza mai multor teme de cercetare pe care ni le-am stabilit”, a spus Ludovic Orban.
Întrebat dacă va ține cont de dorința eurodeputatului Rareș Bogdan, care a cerut să fie exclus din măsurătorile PNL pentru desemnarea candidatului la Primăria Capitalei, Ludovic Orban a răspuns: „PNL va decide cel mai bun candidat, candidatul care are cele mai bune date, notorietate, cotă de încredere, corespondența cu profilul dorit de cetățenii Bucureștiului, intenție de vot și potențial de creștere. În funcție de acești parametri vom face analiza și vom desemna cel mai bun candidat al PNL”.
Referitor la posibilitatea ca opoziția la actuala administrație de la Primăria Capitalei să propună un candidat comun, Ludovic Orban a reluat: „Orice decizie legată de alegerile pe București o vom lua după finalizarea sondajului și după analiza sondajului, dar, evident, obiectivul oricărui partid este să câștige alegerile locale și, la fel pentru PNL, obiectivul nostru în fiecare localitate și județ este acela de a câștiga alegerile locale”.
„V-am spus că cercetăm posibili candidați. Atât candidați care sunt membri PNL astăzi, cât și candidați care nu sunt membri astăzi, dar care, evident, au afinități cu PNL.
(…) „De asemenea, am stabilit ca termen limită pentru desemnarea de candidați locali 1 martie, urmând ca apoi sa începem in forță campania pentru sustinerea candidatilor și a programelor pentru guvernarea locala”,a mai spus Ludovic Orban, care a adăugat că „nu poate” da „exemple”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.