PNL, despre deciziile luate de CN al PSD: Ponta își încurajează senatorii să se opună justiției

Publicat: 20 03. 2015, 18:33

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a comentat, pe pagina de Facebook, deciziile luate în cadrul Consiliului Național al PSD care îi privesc pe social-democrații cu probleme în justiție.

Potrivit liderului PNL, Victor Ponta nu face decât să își încurajeze senatorii să „se opună justiției”, afirmând că liderul PSD este responsabil pentru votul care va avea loc în Senat pe cazurile Șova și Vâlcov, unde urmează să se voteze privind încuviințarea arestării preventive, solicitate de DNA.

„Prin neasumarea unei decizii politice clare, „reformatorul” PSD, Victor Ponta, își încurajează senatorii să se opună, în continuare, justiției. Dl Ponta este responsabil pentru votul care va avea loc în Senat, în cazurile Șova și Vâlcov.
De fiecare dată când Victor Ponta vorbește de reforma internă, acțiunile politice ale acestui partid se îndreaptă, în realitate, împotriva integrității. Victor Ponta s-a scuturat de praf după căderea din noiembrie 2014 și nu mai privește înapoi. Altfel, și-ar da seama că de fiecare dată când votează împotriva cererilor justiției, partidul său pierde din suportul românilor. Cu fiecare vot al PSD pentru apărarea suspecților de corupție, eticheta de partid anti-justiție devine tot mai greu de șters. Pentru fiecare dată când parlamentarii săi trec pe roșu, PSD va plăti amenda la urne”, a scris Gorghiu pe rețeaua de socializare.

Consiliul Național al PSD a decis ca social-democrații care sunt urmăriți penal în dosare de corupție să rămână fără funcții, se arată în rezoluția adoptată de forul executiv al PSD. (Detalii AICI)