PNL depune vineri o moţiune de cenzura împotriva Guvernului Ponta. Moţiunea are ca temă principală votul prin corespondenţă, dar vizează şi alte probleme, cum ar fi refuzul Guvernului de a organiza alegeri parțiale acolo unde au fost vacantate funcțiile de primar, președinte de Consiliu Județean sau chiar de parlamentar, informează B1 TV.
Pentru ca moțiunea de cenzură să treacă este nevoie de votul a 50%+1 din totalul aleșilor. În condițiile în care în acest moment, în Parlament, deputații și senatorii sunt în număr de 555, pentru ca moțiunea să treacă ar fi nevoie de 278 de voturi.
După ce moțiunea va fi depusă în Parlament, urmează convocarea birourilor permanente reunite care vor stabili un calendar.
La trei zile după citirea moțiunii în plenul reunit al Parlamentului, acesta va fi dezbătută, iar mai apoi va fi dat votul.