PNL: Dan Cristian Popescu a fost exclus din partid pe 15 iunie 2012
Deși fostul preşedinte al PNL Sector 2 Dan Cristian Popescu a anunțat joi, într-un comunicat de presă, că demisionează din partid, conducerea precizează că acesta a fost exclus din formațiune în 15 iunie 2012, ca urmare a deciziei Delegaţiei Permanente Teritoriale a Filialei Sectorului 2 a PNL.
„Referitor la anunţul făcut în cursul acestei zile de către domnul Dan Cristian Popescu, fostul preşedinte al filialei PNL Sector 2, potrivit căruia a demisionat din Partidul Naţional Liberal, precizez următoarele: Domnul Dan Cristian Popescu a fost exclus din Partidul Naţional Liberal în data de 15 iunie 2012, ca urmare a deciziei Delegaţiei Permanente Teritoriale a Filialei Sectorului 2 a Partidului Naţional Liberal. Hotărârea de încetare a calităţii de membru PNL i-a fost adusă la cunoştinţă domnului Popescu printr-o scrisoare, datată 10 iulie a.c.”, se arată într-un comunicat PNL semnat de Adrian Neacşu, preşedinte interimar PNL Sector 2, citat de Mediafax.
Fostul preşedinte al filialei PNL Sector 2, Dan Cristian Popescu şi-a anunţat, joi, demisia din partid, explicând că actuala conducere a partidului este de vină pentru decizia sa. Popescu declară că PNL a devenit prizonierul „obsesiilor” lui Crin Antonescu, şi al unor lideri care au probleme cu legea, cu morala şi cu bunul-simţ.