PNL Constanța, ofertă electorală ambițioasă: Liberalii propun un spital nou, analize medicale gratuite, investiții în energie și o flotă maritimă pentru România

PNL Constanța, ofertă electorală ambițioasă: Liberalii propun un spital nou, analize medicale gratuite, investiții în energie și o flotă maritimă pentru România
foto: Facebook @ PNL Constanta

Candidații PNL Constanța pentru Parlamentul României propun o ofertă electorală care cuprinde mai multe proiecte, potrivit Podul.ro, care a enumerat șase dintre inițiativele promise. Spre exemplu, Bogdan Huțucă, președintele liberalilor constănțeni și cel care deschide lista pentru Camera Deputaților, susține că se va implica personal în realizarea unui nou spital.

„Este foarte important să îl începem și să găsim, în fiecare an, finanțare pentru etapele pe care ni le-am propus. Noi, ca parlamentari, asta trebuie să facem: să găsim finanțare. Și o vom face. În cei patru ani de când îi reprezint pe deputați în Parlament, am făcut tot ce am promis. Vă asigur că așa voi face și de acum înainte. Nu vom avea un spital nou peste noapte, dar vom face pași concreți. De altfel, muncim deja la acest lucru.”, spune acesta. „Dacă la începutul mandatului m-am aplecat asupra specializării mele, de finanțist, și mi-am asumat teme care țin de mediul de business, care vizau zona bugetară, în viitorul mandat, PNL fiind la guvernare și având – sunt sigur – un număr mult mai mare de parlamentari, o să pun centrul de greutate pe susținerea județului”, a spus președintele PNL Constanța, cel care a condus echipa care a reușit să înlăture PSD din administrația locală din Constanța după 20 de ani.

Septimiu Bourceanu, numărul 1 pe lista pentru Senat, propune analize medicale gratuite pentru toți românii. El candidează pentru îmbunătățirea legislației în Sănătate și repornirea, la nivel național, a programului de analize medicale gratuite pentru toată populația, aplicat în anii 2005-2006.

„Programul este foarte important pentru că rezultatul lor oferă o statistică foarte importantă, o bază de date reală, pe care ministerul o poate folosi pentru a crea programe naționale de sănătate. În plus, și acest lucru este foarte important, vom ști și care este perspectiva, deci vom ști câte fonduri să direcționăm și unde. În același timp, aceste date o să ne dea posibilitatea să aflăm de ce resurse umane avem nevoie în următoarea perioadă, în următoarele două decenii. Având toate aceste date, vom ști și ce investiții trebuie să facem în infrastructură, dar și cum va evolua cazuistica în România pe diferite boli. Și, la fel de important, vom putea crea programe pentru a ne menține medicii acasă, în România, și, de ce nu, pentru a-i convinge pe o parte din cei care au plecat peste hotare să se întoarcă”, spune Septimiu Bourceanu.

Președintele PNL Constanța este urmat pe lista pentru Camera Deputaților de Mircea Banias, care vorbește despre o flotă maritimă pentru România.

„România, care are porturi, are șantiere navale, nu are o flotă. Nu vreau să par populist, dar țări cu o experiență similară, trecute prin comunism, Bulgaria, Polonia, au flote de stat sau cu capital majoritar de stat. Sunt conștient că nu putem avea o flotă de 300 de vapoare. Pe de altă parte, sub regele Carol I, la sfârșitul anilor 1800, s-a înființat prima companie de navigație, Serviciul Maritim Român. Au putut atunci, au găsit bani să cumpere vapoare, să deschidă linii cu Levantul. România are nevoie de o flotă din mai multe puncte de vedere. Se poate începe cu cele două feriboturi, Mangalia și Eforie”, declară acesta.

George Niculescu, locul al doilea pentru Senat, consideră că județul Constanța este extrem de atractiv pentru investitorii din domeniul energiei, valoarea investițiilor din domeniu urmând a atinge multe miliarde de euro.

„Vorbim despre investiții istorice în județul Constanța, în domeniul producerii energiei. Evident, va trebui să creștem capacitatea de transport a energiei. Tot sistemul energetic din sistemul Constanța va avea nevoie de investiții pentru că, pe de o parte, vom produce foarte multă energie electrică, iar partea mai industrializată a economiei se află în vest, și, în aceste condiții, capacitatea de transport trebuie întărită. Nu este suficient să producem mai multă energie, dacă nu poate fi livrată acolo unde ai consum. De obicei, transportul pe distanțe mari înseamnă pierderi, care sunt înregistrate de companiile naționale de transport. Sunt lucruri care se pot îmbunătăți”, spune George Niculescu.

Marian Crușoveanu este pe locul al treilea pentru Camera Deputaților și susține că vrea să pună umărul la construirea a cel puțin unui drum nou. Cu o lungime totală ce va fi de circa 30 de kilometri, el are deja o denumire oficială – „Alternativa Techirghiol – și va pleca din zona Autostrăzii 4, unde se va construi un nod rutier de care Cumpăna are nevoie, va trece pe lângă Techirghiol și se va descărca în sensul giratoriu din Olimp. Lungimea totală va fi de circa 30 de kilometri.

„Am stat de vorbă cu foarte mulți oameni atât din Constanța, cât și din sudul litoralul. Printre ei s-au aflat și investitori, dar și locuitori din stațiuni. Toți au spus că un astfel de drum este necesar. Beneficiile sunt evidente: în primul rând, vorbim de siguranța în trafic și siguranța pietonilor, dar nu trebuie să neglijăm nici importanța economică a unei astfel de rute rapide, în condițiile în care sudul litoralului devine din ce în ce mai atractiv pentru turism. Și, nu în ultimul rând, acest drum va fi benefic pentru mediu, pentru că mașinile care vor circula, în loc să stea în ambuteiaje, vor polua mai puțin”, afirmă Marian Crușoveanu.

Bogdan Bola, director general al ABDL și locul al patrulea pe lista candidaților liberali pentru Camera Deputaților,are regretul că noi, românii, nu folosim Marea Neagră nici măcar cum o fac vecinii bulgari.

„Noi nu folosim Marea Neagră nici măcar cum o fac vecinii noștri bulgari. Toată lumea se duce acolo și spune că a mâncat pește și scoici proaspete. Ei au ferme piscicole pe mare, au taliene, lucru pe care noi nu îl avem, deși s-a promulgat recent o lege. Dacă un investitor dorește să monteze eoliene în Marea Neagră, nu o poate face dintr-un motiv foarte simplu: Marea Neagră nu este intabulată. Din acest motiv, perimetrele nu pot fi închiriate sau concesionate, deci statul român nu încasează niciun leu. Noi nu știm să exploatăm Marea Neagră. În Maldive, turiștii se duc să stea în acele case frumoase și elegante pe apă. Noi nu putem să facem asemenea lucruri. Nu putem să face nici sate pescărești. Ele au eșuat la noi sau nu s-au dezvoltat. Ele ar da un impuls foarte important economiei”, spune Bogdan Bola, care dorește intabularea Mării Negre.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”
20:20 - Mihai Tudose, după acuzațiile de blat PSD-AUR: Schema cu băgat jetoane la sondaje ca să pară Ciucă mai dolofan nu mai funcționează. Locul 5 din sondaje mă face să cred că, de fapt, PNL-ul îi dă voturi lui Simion
20:01 - Fake news grosolan în comunicatul transmis de Federația din Kosovo după scandalul de la meciul cu România (FOTO)
19:42 - Volodimir Zelenski: Trebuie să facem totul pentru a ne asigura că războiul din Ucraina se încheie anul viitor prin mijloace diplomatice
19:12 - Semnificația gestului făcut de kosovari spre suporterii României. Radu Buzăianu: Ei, jucătorii, pot spune „Kosovo e Albania?”
18:47 - Mike Tyson a fost învins de Jake Paul, dar principalul său adversar a fost vârsta. Probleme mari cu transmisia Netflix, inclusiv în România
18:27 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 17 – 23 noiembrie 2024. Zodia care este foarte favorizată acum (VIDEO)
17:01 - Căpitanul lui Kosovo i-a jignit pe jurnaliștii români și ar fi vrut să îl lovească pe unul dintre ei. Tensiuni mari la conferința de presă de la Arena Națională (VIDEO)
16:41 - Sondaj Verifield: Luptă strânsă între Elena Lasconi și George Simion pentru a intra într-un tur 2 cu Marcel Ciolacu la prezidențiale / Un alt sondaj îl dă pe Nicolae Ciucă pe locul 2 în primul tur
16:18 - Profit impresionant pentru afacerile lui Silviu Prigoană în 2023. Ce încasări au avut companiile sale