PNL critică interzicerea Uber, Bolt și Clever. Ionel Dancă: Este o bătaie de joc a PSD la adresa oamenilor care câștigă niște venituri prin muncă cinstită
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, critică dur interziceaUber, Bolt sau Clever prin reglementărilor făcute de Guvern prin ordonanţa de modificare a legii taximetriei, modificări care au transformat aceste aplicaţii în servicii ilegale.
Dancă a declarat că PNL solicită de urgență Guvernului să adopte OUG care reglementează activitatea aplicațiilor de trafic.
”PSD este un partid de îmbuibați socialiști care nu înțeleg mersul economiei moderne și avantajele concurenței libere ale serviciilor de piață inovative. În capul lor nu au decât o singură idee, economia de stat ultra-reglementată prin sute de legi și acte administrative, în timp ce hăituiesc inițiativele private cu zeci de controale arbitrare privind respectarea unui noian de obligații absurde.
Ceea ce face PSD cu serviciile alternative de taximetrie de tip ”ride-sharing” este o bătaie de joc oribilă la adresa oamenilor liberi cu inițiativă care câștigă niște venituri prin muncă cinstită pentru care plătesc taxe și impozite. Înăsprirea condițiilor pentru șoferii care folosesc aplicații de taxi Uber, Bolt sau Clever prin amendare lor mai rapidă și mai severă este un atac de tip pesedist grosolan la economia de piață și a oamenilor care doresc o alternativă la serviciile actuale de taximetrie.
Miniștrii PSD de la Transporturi și Dezvoltare Regională au produs un haos de neimaginat în serviciile de taximetrie, reușind contra-performanța să-i înnebunească atât pe taximetriștii de profesie cât și pe șoferii care folosesc aplicațiile de tip ride-sharing.
Ministrul Cuc de la Transporturilor și ministrul Suciu de la Dezvoltare regională sunt doi incompetenți notorii, dovediți în funcțiile pe care le ocupă, care ar trebui să plece acasă pe jos, să nu-i mai ia nici un taxi, nici prin serviciile tradiționale de taximetrie, nici printr-o aplicație ”ride-sharing”.
Cerem să fie pus în dezbatere publică, în regim de urgență, un proiect de act normativ al Guvernului care să oprească ”vânătoarea” de șoferi Uber, Bolt sau Clever și să elimine barierele absurde puse în calea dezvoltării serviciilor alternative de taximetrie, asigurând condiții egale de concurență și de siguranță pentru pasageri între toți șoferii de taxi.”, arată un comunicat de presă al PNL.
Guvernul a eliminat sintagma „în mod repetat” din legea taximetriei. Asfel, șoferii care fac servicii de transport public contra cost pot fi amendați cu până la 5.000 de lei, fără ca autorităţile să fie nevoite să demonstreze caracterul repetitiv al transportului de persoane. (Detalii AICI)