PNL Buzău are un nou șef, care a trecut până acum pe la PSD, UNPR, PSD, PSRo, PMP, ALDE și PMP
Fostul deputat Adrian Mocanu e noul președinte interimar al filialei PNL Buzău. De-a lungul timpului, el a trecut pe la aproape toate partidele.
Un traseist la conducerea PNL Buzău
Potrivit publicației locale opiniabuzau.ro, Adrian Mocanu a avut următorul traseu politic: PSD-UNPR-PSD-PSRo-PMP-ALDE-PMP. De asemenea, el a mai avut o tentativă de a prelua conducerea organizației înaintea alegerilor locale din anul 2016.
În schimb, deputatul Gabriel Avrămescu și senatorul Vlad Pufu au demisionat din organizație.
Avrămescu a declarat pentru sursa citată că a plecat de bunăvoie de la conducerea filialei, gest care i-a fost cerut de conducerea centrală a PNL, la solicitarea PMP: „Este un proiect la nivel național, de coagulare a forțelor de dreapta în jurul PNL. Am făcut acest pas pentru binele partidului”.