PNL a fixat reguli de fier privind aparițiile la TV. Ionuț Stroe: Sunt măsuri pentru a îmbunătăți comunicarea. Nimeni nu cenzurează pe nimeni (VIDEO)

Publicat: 06 07. 2016, 14:27

PNL a fixat noi reguli în ceea ce privește comunicarea membrilor săi în spațiul public, informează B1 TV. Astfel, liberalii care sunt invitați la emisiuni televizate ar trebui să accepte invitațiile doar după ce primesc acordul lui Ionuț Stroe sau al Adrianei Săftoiu. Cei care nu respectă noile reguli nu vor mai avea deloc voie să participe la emisiuni.

Ionuț Stroie, purtător de cuvînt al partidului, a nuanțat aceste date, susținând că nimeni nu vrea să cenzureze pe nimeni și că este normal pentru un mare partid să stabilească o serie de reguli pentru eficientizarea comunicării.

PNL a fixat reguli de fier privind aparițiile la TV

#DIRECT_ONE_xqylca#

Sunt măsuri pe care orice partid serios ar trebui să le ia pentru a îmbunătăți comunicarea, pentru a fi cât mai eficienți și pentru a avea impactul dorit pe mesajele trimise.

Nimeni nu-și propune să cenzureze exprimarea în PNL, cum nimeni nu impune sancțiuni. Noi ne ocupăm de a realiza acea exactitate în transmiterea mesajelor. Orice organizație politică sau de altă natură are priorități în comunicare ori o ideologie pe care încearcă să o transpună în comunicarea publică. Nu ne propunem a elimina de pe TV pe nimeni”, a declarat liberalul pentru B1 TV.

Întrebat de Irina Petraru cum de nu se poate vorbi despre cenzură în condițiile în care Bodea și Paleologu au fost excluși din partid tocmai în urma unor luări de poziții publice, Stoe a răspuns: ”cei doi au fost excluși din alte motive: atacuri care nu au justificare, lucuri neadevărate spuse și atacuri care țin mai mult de educație”.