Partidul Național Liberal a demarat campania pentru Autostrada Iași-Târgu Neamț-Târgu Mureș, obiectivul principal fiind acela de a determina guvernarea actuală să inițieze demersurile necesare pentru construirea autostrăzii, absolut necesară pentru dezvoltarea Moldovei.
În cadrul campaniei PNL pentru Autostrada Unirii se va desfășura și o campanie de strângere de semnături și distribuire pliante de informare, în condițiile în care mobilizarea opiniei publice pentru susținerea construirii Autostrăzii Iași-Târgu Neamț-Târgu Mureș este esențială. În acest sens, PNL a inițiat petiția publică „Autostrada Unirii cu bani europeni” pentru a determina guvernul României să asigure finanțarea autostrăzii din bani europeni, gratis, fără alte costuri ascunse prin formule de tip parteneriat public-privat. Petiția poate fi semnată lawww.pnl.ro/petitieA8.
„Construirea autostrăzii Iași-Târgu Neamț-Târgu Mureș este un obiectiv asumat de Partidul Național Liberal, care va asigura legătura dintre Moldova și Ardeal și Vestul Europei și va crea premisele pentru a genera locuri de muncă mai bine plătite și va impulsiona dezvoltarea economică, creșterea investițiilor, exporturilor și turismului. Până în acest moment, pentru zona Moldovei, lipsa infrastructurii corespunzătoare a condus la creșterea discrepanțelor și a decalajelor interregionale, la accentuarea migrației și la o rată și mai redusă a investițiilor străine comparativ cu restul țării, bunăstarea județelor din Moldova fiind în mod clar afectată.
Potrivit legii promulgate ieri de președintele Klaus Iohannis pentru construirea Autostrăzii Unirii, ministerul Transporturilor trebuie să demareze, în 30 de zile, procedurile necesare pentru realizarea autostrăzii.
În acest sens, PNL somează guvernarea PSD-ALDE să transmită la Comisia Europeană cererea de finanțare din bani europeni a autostrăzii Iași – Tg. Mureș”, transmite PNL.