PMP a reiterat condițiile în care intră la guvernare. Eugen Tomac: „Discuțiile privitoare la viitorul cabinet de miniștri se vor purta împreună cu premierul desemnat”
Eugen Tomac, președintele PMP, a anunțat, luni seară, că discuțiile referitoare la viitorul cabinet de miniștri se vor purta „împreună cu premierul desemnat”.
„Discuțiile privitoare la viitorul cabinet de miniștri se vor purta împreună cu premierul desemnat.
România are nevoie de un guvern în funcție cât mai curând! Altfel, criza politică va continua să afecteze instituțiile statului până după alegerile prezidențiale”, a scris Eugen Tomac.
Liderul PMP a făcut această declarație după consultările cu președintele Klaus Iohannis, care au avut loc la Palatul Cotroceni.
„Am răspuns astăzi invitației Președintelui Klaus Iohannis de a avea, la Palatul Cotroceni, o discuție pe marginea situației politice din țară.
După analiza ultimelor evenimente, președintele ne-a informat că mâine va face desemnarea prim-ministrului României.
Am reiterat, cu această ocazie, prioritățile PMP în perspectiva susținerii noului guvern: revenirea la alegerea primarilor în două tururi, necesitatea de a reduce numărul de parlamentari la 300 sau înființarea unui Minister pentru Relația cu R. Moldova”, a adăugat Tomac.