PMP: Mafia lemnului există și n-ar fi posibilă fără complicitatea autorităților. Ei se protejează între ei, noi cerem protejarea pădurii

PMP: Mafia lemnului există și n-ar fi posibilă fără complicitatea autorităților. Ei se protejează între ei, noi cerem protejarea pădurii

Partidul Mișcarea Populară atrage atenția asupra mafiei lemnului. Camioane și trenuri întregi cu bușteni circulă nestingherite prin România și merg la export, și asta cu complicitatea autorităților, acuză formațiunea. PMP insistă că e nevoie de măsuri pentru oprirea acestei mafii și pentru reîmpădurirea țării.

PMP: „Pădurile României nu sunt marfă de export!”

„Mafia lemnului există și n-ar fi posibilă fără complicitatea autorităților, inclusiv a celor locale. Există primari care au afaceri prospere cu cherestea. Există polițiști care închid ochii la furtul de lemn. Există funcționari publici cu atribuții în protecția mediului și a pădurilor, parte a acestei mafii.

Ei se protejează între ei, noi cerem protejarea pădurii.

Pădurile României nu sunt marfă de export!

PMP VA OPRI TĂIERILE ILEGALE DE PĂDURI ȘI EXPORTUL DE LEMN BRUT”, a transmis PMP, într-o postare pe Facebook.

Pădurar din Maramureș, ucis anul trecut de hoții de lemne. Un suspect, arestat abia acum

Partidul Mișcarea Populară a amintit de cazul pădurarului din Maramureș, care a fost ucis anul trecut de hoții de lemn. În acest caz, abia acum a fost arestat un suspect.

„Un pădurar din Maramureș prinde, la furat, hoți de lemn. Este ucis cu sânge rece. Aproape un an, criminalul lui umblă liber. În seara arestării ucigașului, un sindicalist al pădurarilor afirmă la TV că mafia lemnului nu există. Camioane și trenuri întregi cu bușteni circulă nestingherite prin România și merg la export”, mai acuză PMP.

În octombrie 2019, Liviu Pop, un pădurar de la la Ocolul Silvic Strâmbu Băiuţ, județul Maramureș, a fost omorât de către hoţii de lemne chiar cu arma din dotare. Acesta fusese sunat și anunțat că doi bărbați veniseră să fure lemne cu căruța. El a pornit pe urmele lor și în urma unei altercații hoții l-au împușcat cu propria armă. Un bărbat care a trecut prin zonă și l-a găsit pe pădurar a sunat la 112, dar din păcate până a venit poliția pădurarul era deja mort.

Cazul lui Pop a ajuns subiect de dezbatere la BBC.

„Mafia pădurii a încercat să mă ucidă și pe mine de câteva ori. (…) În urmă cu patru ani investigam în apropiere de Parcul Național Retezat când mai mulți hoți de lemne m-au atacat și au încercat să mă ucidă. Mi-au rupt mai multe coaste, mi-au spart capul și mi-au rupt o mână până am reușit să scap”, a povestit Gabriel Păun, președintele organizației Agent Green, pentru jurnaliștii britanici.

Familia pădurarului ucis a fost abandonată de stat

Bărbatul ucis avea 37 de ani, era căsătorit și avea 3 copii. Soția și cei mici au fost complet abandonați de stat.

Anamaria Pop a vorbit cu lacrimi în ochi despre situația în care au ajuns. Ea a susținut, pentru B1 TV, că în documentul pensiei de urmaș, în dreptul decesului, e notat că bărbatul a murit din cauza… unei boli obișnuite.

„Soțul nu mai e să spună ce s-a întâmplat, iar ei spun că el s-a împușcat. E strigător la cer! Vrem să se afle adevărul, să demonstreze statul acesta că poate pedepsi vinovații. Ancheta bate pasul pe loc, e clar! E strigător la cer!”, a mai spus femeia, plângând.

Romsilva susține că până în octombrie 2019 s-au înregistrat 16 cazuri de agresiune asupra personalului silvic, iar între 2014 și 2018 au avut loc alte 168.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:01 - Diaspora a ajuns la 800.000 de voturi, aproape de milionul atins în turul 2 din 2019
21:51 - Rezultate parțiale alegeri prezidențiale, după numărarea a peste 23% din voturi: Marcel Ciolacu și surpriza scrutinului, independentul Călin Georgescu, ocupă primele două locuri
21:40 - Mircea Geoană: „Sunt momente extrem de complicate, mă rog la Dumnezeu ca să ne țină în siguranță”
21:31 - Nicolae Ciucă (PNL), declarații după ce, potrivit exit-poll-urilor, a ratat finala prezidențială: „După ce aflăm rezultate finale vom lua decizii” (VIDEO)
21:25 - George Simion crede că rezultatele exit-pollurilor sunt o manipulare: „Vom câștiga la numărătoarea corectă a voturilor”
21:15 - Lasconi (USR): Votul de azi e o moțiune de cenzură la adresa PSD-PNL. Săptămâna viitoare voi vorbi cu partidele de dreapta pentru a pregăti de o majoritate parlamentară. Dragi români, vă rog nu mă lăsați singură! (VIDEO)
21:11 - Marcel Ciolacu, declarații despre Călin Georgescu: „Partenerii de coaliţie n-au înţeles că la acest lucru duce o astfel de campanie”
20:59 - Rezultate exit-poll alegeri prezidențiale 2024: Marcel Ciolacu și Elena Lasconi intră în turul 2. Ce procente au obținut candidații
20:49 - Date exit-poll de la ora 20.00: Bătălie extrem de strânsă pentru finala prezidențială. Surpriza colosală vine de la un independent
20:39 - Băsescu, ironii și hohote de râs în online, înaintea afișării rezultatelor exit-poll la prezidențiale: „Ghinion!!!!”