PMP: După discursul lui Zelenski, Parlamentul să adopte o rezoluție prin care este condamnat genocidul comis de Rusia în Ucraina!

PMP: După discursul lui Zelenski, Parlamentul să adopte o rezoluție prin care este condamnat genocidul comis de Rusia în Ucraina!
Foto: Facebook @ Eugen Tomac

Partidul Mișcarea Populară a solicitat Parlamentului să fie adoptată o rezoluție pentru condamnarea genocidului comis de Federația Rusă în Ucraina. În opinia PMP, acest demers ar trebui efectuat după discursul pe care îl va susține președintele ucrainean Volodimir Zelenski în fața parlamentarilor de la București, luni seară, în sistem de videoconferință.

Eugen Tomac: „Discursul Preşedintelui Zelenski nu trebuie să fie văzut de decidenţii politici de la Bucureşti doar ca un exerciţiu de PR”

PMP spune că Parlamentul ar trebui să adopte o rezoluție prin care este condamnat genocidul comis de Rusia în Ucraina

„Partidul Mişcarea Populară salută iniţiativa organizării unei şedinţe de plen comun a Parlamentului României în cadrul căreia Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, să se adreseze direct forului legislativ suprem al ţării noastre şi, prin intermediul acestuia, întregii societăţi româneşti”, se arată în comunicatul transmis luni de PMP.

PMP spune că discursul liderului ucrainean va fi unul istoric.

„Încă de la începutul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse în Ucraina, românii s-au mobilizat pentru a oferi sprijin refugiaților din statul vecin, dar şi comunităţilor de la nord de graniţa ţării, puternic afectate de acest conflict barbar pornit de Vladimir Putin şi acoliţii săi de la Kremlin. Volodimir Zelenski a devenit un lider politic mondial – cu cote de încredere mai ridicate decât ale altor şefi de state cu tradiţie democratică îndelungată şi economii dezvoltate. Prin urmare, discursul său din Parlamentul României va fi unul istoric, fiind al doilea cel mai important moment diplomatic după vizita vicepreşedintelui SUA, Kamala Harris, la Bucureşti”, se mai arată în același comunicat.

PMP se așteaptă ca Volodimir Zelenski să repună în discuție modificări la legislația ucraineană privind limba națională.

„Aşteptarea legitimă a PMP este ca Preşedintele Zelenski să repună în discuţie, în termeni cât se poate de concreţi, modificări la legislaţia promovată în Ucraina în 2019 referitoare la limba naţională, astfel încât drepturile minorităţilor naţionale din ţara vecină să fie garantate, protejate şi încurajate. Acest lucru este crucial având în vedere că sunt aproape 500.000 de etnici români care trăiesc în Nordul Bucovinei.

Până acum, ar trebui să fie evident pentru conducerea politică de la Kiev că România este un stat prieten care susţine şi respectă dreptul internaţional şi nu are pretenţii revizioniste la nivel teritorial”, au adăugat reprezentanții PMP.

Sprijinul acordat de România venit necondiționat, a arătat și președintele PMP, Eugen Tomac.

„Sprijinul pe care România l-a acordat Ucrainei de la începutul barbariei a venit necondiţionat. România nu a cerut nimic la schimb şi nu are nicio pretenţie de la Kiev. În spritul unei prietenii între statele noastre, reanimată în faţa barbariei ruseşti, ar fi o dovadă importantă de respect ca Preşedintele Ucrainei să reitereze disponibilitatea modificării legislaţiei naţionale prin care să fie protejate drepturile minorităţilor naţionale. Nu vrem schimbarea graniţelor naţiunilor noastre, dar ne dorim ca principiile şi valorile europene care garantează drepturile minorităţilor să fie aplicate cu la fel de mare deschidere, aşa cum o face statul român”, a declarat liderul PMP.

PMP consideră că Parlamentul României ar trebui să adopte rezoluția chiar după discursul lui Volodimir Zelenski.

„Partidul Mişcarea Populară consideră că discursul Preşedintelui Zelenski este un lucru extraordinar pentru România, ajutând astfel la profilarea, la nivelul cancelariilor şi al mass media occidentale, a rolului pe care ţara noastră îl joacă în ceea ce privește sprijinul acordat Ucrainei în contextul războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă. Tocmai în această logică, PMP consideră că Parlamentul de la Bucureşti trebuie să adopte, imediat după discursul Preşedintelui Zelenski, o rezoluţie prin care să fie condamnat genocidul programatic şi crimele de război comise cu sălbăticie de armată rusă la ordinele lui Vladimir Putin”, mai notează PMP.

Decidenții de la București nu trebuie să vadă discursul președintelui ucrainean doar ca un exercițiu de PR, atrage atenția Eugen Tomac.

„Discursul Preşedintelui Zelenski nu trebuie să fie văzut de decidenţii politici de la Bucureşti doar ca un exerciţiu de PR. Este obligatoriu ca, în contextul informaţiilor pe care fără îndoială şeful statului ucrainean le va prezenta – fiind prima intervenţie internaţională după masacrele de la Bucea şi Irpin –, Parlamentul să adopte o rezoluţie prin care să ridice nivelul catalogării diplomatice de la un război de agresiune la genocid programatic, crime de război şi împotriva umanităţii”, a mai spus Eugen Tomac.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)