Partidul Mișcarea Populară va vota împotriva numirii lui Eduard Hellvig la şefia SRI. Reprezentanții PMP susțin că în contextul actual „la conducerea SRI ar fi fost mai potrivită o persoană apolitică” şi că „prin acordarea acestei funcţii unui apropiat” Klaus Iohannis generează o vulnerabilitate la nivelul credibilităţii SRI, informează Mediafax.
„Partidul Mişcarea Populară va vota împotriva propunerii înaintate de către Preşedintele Klaus Iohannis pentru şefia SRI. În contextul actual, la conducerea SRI ar fi fost mai potrivită o persoană apolitică. Prin acordarea acestei funcţii unui apropiat, domnul Klaus Iohannis generează o vulnerabilitate la nivelul credibilităţii SRI”, se arată într-un comunicat al PMP.
Modelul promovat de către fostul preşedinte Traian Băsescu, prin numirea unui reprezentant din altă tabără politică decât cea proprie, a reprezentat „un prim pas înainte”, mai arată reprezentanții PMP.
„Decizia domnului Klaus Iohannis va anula progresele de până acum şi va crea premisele reîntoarcerii la epoca Iliescu – FSN”, mai susţine PMP.
Europarlamentarul Eduard Hellvig, nominalizat de preşedintele Klaus Iohannis pentru funcţia de director al SRI, va fi audiat marți la ora 10 în comisia SRI, iar plenul în care se va vota propunerea preşedintelui la şefia SRI ar putea avea loc miercuri.