Pleşu a făcut public textul demisiei înaintată, în 2005, lui Băsescu: „Mai greu decât ce aveţi de făcut pentru ţară e să găsiţi puterea de a lupta cu propriile limite“

Războiul Traian Băsescu- Andrei Pleșu continuă. Scriitorul răspunde acuzațiilor fostului președinte, conform cărora acesta ar fi luipsit de caracter, într-un editorial pentru Adevărul.

Pleșu îl acuză pe Băsescu că nu știe să accepte opinii și păreri diferite de ale sale, “pentru dl Băsescu”, spune el, ”atunci cînd faci o nefăcută, nu tu eşti lipsit de caracter, ci cel care ţi-o semnalează.”

“E cazul meu: m-am mirat că dl Băsescu ţine, de la o vreme, discursul pe care, în 2012, îl ţineau adversarii săi politici: un discurs mai curînd anti-american, anti-EU, anti-Kovesi.

Politică - 25 mar, 15:24

Nicușor Dan revine cu precizări după ce a spus că l-ar alege consilier pe Iohannis: „De la prea mult sos picant, am dat și răspunsuri neinspirate. Bineînțeles că nu l-aș lua pe Iohannis la Cotroceni” (VIDEO)

Inelegant mi s-a părut şi să-i califici pe gazetarii care te-au apărat ani de-a rîndul drept „lingăi”.

Ce dovedesc toate astea? Că subsemnatul n-are caracter! Pe de altă parte, dacă l-aş aplauda non-stop, aş fi, probabil, trecut la „lingăi”. Eu unul rămîn „dilematic”.”, scrie fostul consilier prezidențial.

“La drept vorbind, nu mai ştiu cu cine am de-a face. Cine e, de fapt, Traian Băsescu?”, se întreabă acesta.

Pentru a dezminți acuzațiile pe care fostul președinte i le aduce, Pleșu demontează pe rând afirmațiile acestuia potrivit căruia l-ar fi ridicat în slăvi pe Emil Constantinescu, pe Petre Roman și că l-ar fi lăudat vreme de două mandate chiar pe el. Cu alte cuvinte, că ar fi cu puterea indiferent care este aceea.

Mai mult, Andrei Pleșu face publică demisia sa de la Cotroceni (3 mai 2005, adică la numai patru luni după începerea „slujbei”), din care rezultă o limpede şi definitivă „nepotrivire de caracter”.

”Ezit, de mai multă vreme, să public acest document”, spune acesta. “Mi-am spus, de curînd, că ar fi mai elegant s-o fac după alegeri, ca să nu am aerul că sabotez campania dlui Băsescu. Dar agresivitatea rudimentară a fostului preşedinte şi… lipsa mea cronică de caracter m-au determinat să trec peste acest scrupul”.

Redăm mai jos textul integral al scrisorii de demisie a lui Andrei Pleșu din funcția de consilier prezidențial al lui Traian Băsescu

Domnule preşedinte,

Cînd am acceptat, în decembrie trecut, să vă fiu consilier, n-am avut decît o singură motivaţie: entuziasmul post-electoral. În plus, mi se părea că aveţi nevoie de sprijin şi că, pe un anumit segment, vi-l pot oferi. Nu rîvneam la un post, nu voiam să mă căpătuiesc, nu aveam ambiţii politice. Şi, fiţi sigur, nu eram nici în căutarea unui certificat de genialitate.

„Nu vreau să fiu cel care l-a închis pe Pleşu într-un birou!” – mi-aţi spus la începutul colaborării noastre, pentru a mă asigura că îmi voi putea păstra o marjă de libertate, necesară preocupărilor mele universitare. După scena de aseară, mi-a devenit limpede că tindeţi spre mai mult: vreţi să mă închideţi într-o cazarmă. Nu de un consilier aveţi nevoie, ci de ceva între aghiotant şi ordonanţă. Nu am probleme de orgoliu. Dar n-am lucrat niciodată pe tonuri răstite şi ar fi caraghios să încep s-o fac la bătrîneţe. Sînt alcătuit în aşa fel, încît nu sînt eficient decît cînd lucrez cu plăcere, într-o atmosferă de cordialitate şi respect reciproc.

Vă rog, prin urmare, să luaţi notă de demisia mea. Regret şi vă doresc succes. Într-un anumit sens, şi Dvs. şi eu ieşim în pierdere: Dvs. pierdeţi un sprijin loial, eu pierd o iluzie. Nu mă îndoiesc că, prin remarcabilele Dvs. înzestrări, veţi reuşi. Vă previn, totuşi, că mai greu decît ceea ce aveţi de făcut pentru ţară este să găsiţi puterea şi fineţea sufletească de a vă lupta, autoritar, cu propriile Dvs. limite. Şi asta înainte de a fi năpădit de orgoliu şi de singurătate.

Cu stimă, A.Pleşu

“Găsesc că finalul demisiei mele are ceva profetic… Dl. Băsescu a reuşit, la capătul celor două mandate, să-şi pună-n cap pe mai toată lumea. L-au părăsit colaboratori apropiaţi, susţinători euforici, „adepţi” dezlănţuiţi. E greu de crezut că toţi au făcut-o pe bază de lipsă de caracter…”, conchide Pleșu.