Plenul Parlamentului a decis ca Victor Ponta să reprezinte România la Consiliul European. Decizia nu are valoare juridică
Plenul Parlamentului a decis, marți, ca premierul Victor Ponta, în detrimentul președintelui Traian Băsescu, să reprezinte România la viitorul Consiliu European, din data de 28 iunie. Decizia nu este una juridică, ci doar una politică.
Reprezentarea României la Consiliul European a reprezentat o lungă dispută între președinte și premier, Victor Ponta alegând ca Plenul Parlamentului să decidă cine trebuie să meargă la Bruxelles.
Traian Băsescu a spus, anterior acestei decizii, că legea fundamentală a țării trebuie respectată, indicând, în acest sens, că șeful statului ar trebui să meargă la Bruxelles.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului European Jesús Carmona a informat că România va avea un singur loc rezervat, însă dacă la summit vor veni atât președintele Traian Băsescu, cât și premierul Victor Ponta, accesul în clădire li se va permite amândurora, în sala de ședințe urmând să se afle doar unul.
În urmă cu o lună, președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a spus că România ar trebui să fie reprezentată de președintele Traian Băsescu, așa cum arată și Constituția.