O nouă încercare de validare a rezultatelor concursului pentru numirea Adinei Florea în fruntea mult criticatei Secţii pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) va avea loc marţi în şedinţa plenului CSM. Va fi a şaptea oară când membrii CSM apropiaţi de preşedinta Lia Savonea vor încerca validarea numirii Adinei Florea.
Marți, pe ordinea de zi a ședinței plenului Consiliului, programată să înceapă la ora 13.00, se regăsesc, din nou, cele trei puncte care vizează activitatea Secției de investigare a infracțiunilor din justiție, respectiv:
– validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, desfăşurat în perioada 11 aprilie – 15 iunie 2019 şi numirea în funcţie a candidaţilor declaraţi admişi;
– validarea rezultatelor concursului pentru numirea procurorului şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, organizat în perioada 15 mai – 18 iunie 2019 şi numirea candidatului admis în funcţia de procuror şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie;
– organizarea concursului pentru numirea procurorilor cu funcţii de execuţie din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie;
Unul dintre contestatarii Secţiei Speciale este ministrl Justiţiei, Ana Birchall, care a declarat în repetate rânduri că aceasta nu este în beneficiul actului de justiție. Existența acestei secții reprezintă unul dintre motivele de dispută dintre Ana Birchall, ministrul Justiției, și Lia Savonea, președintele Consiliului Superior al Magistraturii.
În urma ultimei şedinţe a plenului CSM, Lia Savonea a anunţat că va sesiza CCR privind un conflict între Consiliu şi acţiunile ministrului Justiţiei Ana Birchall.
„În calitate de preşedinte al CSM, am decis să sesizez Curtea Constituţională cu un conflict juridic de natură constituţională faţă de acţiunile ministrului Justiţiei Ana Birchall”, a anunţat Lia Savonea.
De asemenea, Lia Savoneaa propus ca membrii Consiliului care absentează nemotivat la şedinţele de plen să îşi piardă de drept mandatul. Savonea propune această modificare legislativă „rapidă”, în condițiile în care se chinuie de săptămâni întregi să o pună pe Adina Florea șefă la Secția Specială de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, dar nu reușește deoarece nu se întrunește cvorumul necesar.