Deputatul PSD Vlad Cosma s-a apărat, luni, în plenul Camerei Deputaților pentru acuzațiile de trafic de influență.
„Dragi colegi, când vă duceți diseară acasă, să vorbiți în șoaptă cu copiii voștri, pentru că aveți cu siguranță mandat de interceptare, cum am avut și eu din 2012”, a început acesta.
„În aproximativ două luni de zile au fost învinuiți 3 membri ai familiei mele, sora mea, tatăl meu și acum eu. Am fost învinuit pentru trafic de influență, tatăl meu pentru abuz în serviciu și sora mea pentru evaziune fiscală. Am fost învinuit drept cadou de ziua mea. Marţi, când veneam spre Parlament, am fost oprit în trafic, scos din maşină şi dus la DNA. Aceşti domni care au făcut denunţ împotriva mea sunt anchetaţi în alt dosar. Procurorii i-au sfătuit să spună orice. Nu cunoşteam denunţătorii. Ce anume se doreşte, o arestare televizată, spectacol televizat ca la Constanța sau aflarea adevărului? Fac mențiunea că nu am fost niciodată citat nici măcar telefonic”, a spus Vlad Cosma.
„Singura întrebare logică este de ce nu au făcut un flagrant în cazul meu, dacă tot m-au urmărit doi ani de zile? Răspunsul e simplu, pentru că nu au avut pe ce să facă un flagrant. Probabil voi fi un alt acuzat din România pentru telepatie”, a adăugat acesta.
„Așadar, dragi colegi, reprezentăm cu toții un mare pericol social. Vreau, chiar dacă mă numesc Cosma și sunt deputat, să beneficiez de prezumția de nevinovăție. Vor fi mai mulți din această sală în situația mea și vânătoarea de politicieni va continua. Vă cer să judecați dacă în calitatea mea de deputat reprezint sau nu un pericol public”, a încheiat Vlad Cosma.
Camera Deputaților dezabate în plen cererea Ministrului Justiției de încuviințare a arestării preventive a deputatului PSD.
Raportul Comisiei juridice este nefavorabil încuviințării arestării preventive a lui Cosma. Votul va fi secret, cu bile.