Plecarea lui Tudose din PSD, LOVITURĂ DURĂ pentru Coaliție: PSD și ALDE pierd majoritatea de la Camera Deputaților
Plecarea lui Mihai Tudose de la PSD este o lovitură puternică pentru coaliția PSD-ALDE. Asta pentru că cele două partide de guvernământ nu mai au, singure, majoritatea în Camera Deputaților, potrivit calculelor Știripesurse.ro.
Astfel, majoritatea în Camera Deputaților este de 165 de voturi, iar în aceste condiții PSD și ALDE au împreună 164 de voturi. Există totuți posibilitatea ca cele două formațiuni să-și asigure majoritatea prin negocieri cu reprezentanții UDMR și cei ai minorităților, precum și prin racolarea unor deputați de la alte partide.
Iar totul are loc în contextul în care la 1 februarie începe noua sesiune parlamemntară, iar cel mai important proiect de pe agendă este bugetul pentru 2019.
În ceea ce privește situația de la Senat, acolo PSD și ALDE au o majoritate confortabilă. Cele două partide au împreună 81 de voturi, în condițiile în care majoritatea este de 69 de senatori.
Iar în total, coaliția are la nivelul celor două Camere 12 voturi în plus peste numărul minim de voturi necesar.