Planurile de preluare a guvernării precipită lucrurile în noul PNL: Predoiu ar încerca să-l debarce pe Blaga pentru a ajunge premier
Liderii PNL au anunțat că obiectivul major al noului PNL este să preia guvernarea în anul 2015, fie prin provocarea de alegeri anticipate, fie prin înlăturarea actualului executiv printr-o moțiune de cenzură.
În acest context, negocierile între liberali au crescut tensiunea în partid. Liderii vechiului PNL au lansat un fitil în interiorul vechiului PDL: premierul va trebui să fie și lider de partid. Acest lucru l-a făcut să explodeze pe Cătălin Predoiu, care a încercat să-și caute sprijin în vechiul PDL pentru a-l debarca pe liderul Vasile Blaga.
”Cătălin e foarte supărat. A citit și în presă, a mai auzit de la unul de la altul că nu va fi el premierul și a încercat. Nu a avut nicio șansă, pentru că Blaga s-a prins rapid. Dacă ați remarcat a ținut să-l liniștească și public, atunci când i-a transmis că liderul de partid nu trebuie să fie și prim-ministru”, au declarat surse din PDL pentru stiripesurse.ro.
Încercarea lui Predoiu a fost un eșec. “Dă din coate tare de tot. Am auzit că deja face promisiuni de funcții pentru cei care l-ar susține să ajungă prim-ministru. Am auzit că a încercat la Flutur, dar nu a ținut cont că ăla e prieten cu Blaga de când lumea”, mai precizează sursele citate.
Acțiunea lui Cătălin Predoiu ar punea avea consecințe grave ținând cont de faptul că Vasile Blaga a aflat planul acestuia.