Piteşti: Poliţist lovit cu pumnii şi picioarele, dar şi cu un levier de proprietarul unui TIR

Piteşti: Poliţist lovit cu pumnii şi picioarele, dar şi cu un levier de proprietarul unui TIR
Foto: B1 Tv

Un poliţist local din Piteşti a fost bătut de mai mulţi indivizi. Omul era singur, în timpul serviciului şi a vrut să-i spună unui şofer de TIR că a parcat într-un loc interzis. Din senin a fost luat la bătaie de proprietarul autocamionului şi de câţiva prieteni ai acestuia.

Indivizii erau beţi şi nu au ţinut cont nici că poliţistul era în timpul serviciului.

Conflictul a avut loc pe o stradă din Argeş. După ce a încasat mai mulţi pumni, poliţistul a reuşit să scape şi a ajuns la sediu. Cu cămaşa ruptă, pe care a prins-o cu ace de siguranţă, omul legii abia dacă mai putea vorbi.

„A ieşit cu un levier, am vrut să aplanăm orice altercaţie, conflict şi nu am mai putut din cauza faptului că au sărit 3 pe mine. M-au împins, m-au lovit, am urme”, a declarat poliţistul agresat.

În apărarea poliţistului a sărit un alt şofer de tier, şi el agresat de bărbaţii beţi.

Principalul suspect a ajuns imediat la poliţia locală, unde abia se mai ţinea pe picioare şi era sprijinit de soţie.

Omul legii îşi va scoate certificat şi, în funcţie de câte zile de îngrijiri îi vor trebui să se refacă va fi stabilită şi pedeapsa pentru atacatori. Aceştia riscă între 3 luni şi 2 ani de puşcărie.

Polițist bătut cu pumnii și picioarele de un șofer de TIR în Pitești

Embed:

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)