Petre Daea a împlinit 70 de ani, iar colegii social-democrați i-au organizat o petrecere. La eveniment i s-a adus un tort în formă de oaie. La petrecere au participat mai mulți lideri PSD, între care Viorica Dăncilă și Mihai Fifor, notează HotNews.
Daea a fost vizibil emoționat și, la un moment dat, părea că se șterge de lacrimi.
Petre Daea, sărbătorit de PSD cu un tort în formă de oaie. Reacția ministrului
„Oaia este o statuie vie. Aceasta este doar o definiție. Argumentele se găsesc în străfundul analizei pentru fiecare și pentru orice loc. Uitați-vă dumneavoastră astăzi în orice parte a țării cât de frumos este acest animal pe pășunile verzi ale țării românești. Frunza o are toată lumea, dar oile ca în România nu. Lângă oaie găsești o frunză, lângă frunză nu poți să găsești o oaie”, filosofa Petre, în luna mai a anului trecut.
Despre cioban, el a spus că acesta reprezintă „o fărâmă de divinitate”: „Trebuie păstrat cu atâta grijă ca nici lacrima de rouă să nu-l atingă”.
„Oaia a unit generaţii, oaia a descoperit muntele şi a populat muntele. Oaia a dat mâncare şi ne-a îmbrăcat, oaia a dezvoltat industria lânii, oaia a creat localităţi, a generat comune şi frumoase comune, uitaţi-vă în Sibiu, oaia a sudat generaţiile, tata cu fiul, bunicul cu nepotul. Mărginimea Sibiului este construită din lâna oii, din brânza oii, din mielul oii. Astăzi, sigur că oaia are doar dorinţa de a fi înţeleasă de toţi”, a mai afirmat Petre Daea.
Daea, însă, urăște cormoranii cu aceeași pasiune cu care iubește oaia.
„În multe state membre, cantitatea de peşte consumată de cormorani e mult mai mare decât producţia obţinută, cum e cazul României, unde cormoranii mănâncă peşte mai mult decât românii”, s-a plâns el la începutul acestui an.
El a mai precizat despre cormorani că: „Sunt atât de iscusiţi în lupta aceasta încât nu îi învinge nimeni. Am mai spus-o, nu se feresc de nimic, urmăresc cu foarte mare atenţie prada şi acţionează în consecinţă”.