Ministrul Agriculturii, Petre Daea, i-a felicitat pe fermierii români, miercuri, cu ocazia discursului susținut la ceremonia de deschidere oficială a INDAGRA și INDAGRA FOODS, și a lăudat efortul depus de aceștia într-un an cu „condiții extrem de grele, cu situații deosebit de dificile, când lipsa de apă a acoperit aproape întreaga suprafață”.
Oficialul spune că anul a fost unul cu „condiții extrem de dificile”.
„Îngăduiți-mi să felicit fermierii români, acești făuritori de hrană ai țării. Vă felicit, dragi fermieri, pentru efortul dumneavoastră de-a lungul vremii, dar mai mult decât atât pentru efortul pe care l-ați făcut anul acesta, în condiții extrem de grele, cu situații deosebit de dificile, când lipsa de apă a acoperit aproape întreaga suprafață”, a declarat Petre Daea.
„Dumneavoastră ați reușit, prin munca iscusită, prin activitatea zilnică, să întoarceți brazda țării și să smulgeți din rodul pământului cele 9 milioane tone de grâu și cele peste 2 milioane tone de floarea-soarelui, asigurând astfel necesarul de consum al României și excedent pentru export. Sigur, la acest efort și la această realizare, nu putea să lipsească tehnica agricolă, cei care produc mașini și utilaje, care în acest platou expozițional își dau mâna cu făuritorii de hrană, fermierii români”, a continuat el.
Ministrul a mulțumit și presei.
„Pentru acest moment, în această zi frumoasă de toamnă, cei care astăzi cârmuiesc activitatea din domeniul agriculturii vin cu raportul faptelor și, de astăzi până la încheierea acestei frumoase expoziții, vom reuși să prezentăm fiecare secvență a activității noastre, bizuindu-ne, pe de o parte, pe actul de cunoaștere și pe actul de interes pe care îl are mass-media, pe care vreau să o felicit astăzi, atât de mult prezentă tot timpul în activitatea din agricultura României, dar atât de prezentă astăzi la acest eveniment”, a adăugat Petre Daea.
Petre Daea a vorbit și despre Planul Național Strategic.
„Planul Național Strategic este, practic, acel miez al activității noastre pe o perioadă de cinci ani, 2023-2027. Printr-un efort comun, printr-o acțiune permanentă, printr-o strădanie deosebită și printr-o colaborare permanentă cu fermierii din România, am reușit să ducem în pragul validării acest act programatic extrem de necesar pentru țară. Toate la un loc și într-o derulare, zic eu, a nevoii și în același timp a logicii de desfășurare ne-au permis nouă astăzi să stăm în fața fermierilor cu fruntea sus, spunându-le că vom fi tot timpul alături de dumnealor”, a mai spus ministrul Agriculturii.