Petre Daea: Agricultorii care vând legume stropite cu substanțe toxice vor pierde subvențiile

Publicat: 08 05. 2023, 10:03
Foto: Guvernul României / Facebook

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, amenință pe fermieri cu tăierea subvențiilor dacă pun în vânzare legume stropite cu substanţe toxice având o concentraţie mai mare decât limita admisă.

Petre Daea, mesaj tranșant pentru fermieri

Autorităţile îi vor monitoriza pe cei care beneficiază de susţinere financiară prin programe naţionale pentru cultivarea legumelor în sere şi solarii, astfel încât pe piaţă să nu mai ajungă produse care nu sunt conforme din cauza conţinutului ridicat de substanţe chimice, a mai spus Petre Daea, potrivit Agerpres.

Petre Daea a reacționat astfel în urma unei anchete care a scos la iveală faptul că mai mulţi legumicultori ar fi pus în vânzare legume stropite cu substanţe toxice având o concentraţie de până la de opt ori mai mare decât limita admisă.

„În primul rând, le-am spus-o foarte clar specialiştilor din Autoritatea Fitosanitară să urmărească fiecare producător care are programul acesta de legume şi sunt obligaţi prin actul acesta normativ să verifice. Ăsta e primul lucru pe care trebuie să îl facă. În al doilea rând, sfătuiesc fermierii să nu folosească aceste proceduri, întrucât ele vor fi monitorizate, iar cei care folosesc aceste mijloace nu vor mai beneficia în viitor de sprijin din partea statului. Monitorizăm şi asemenea situaţii trebuie să le scoatem din practica acelora care urmăresc, prin mod artificial, să mărească viteza de desfăşurare a proceselor biologice şi să câştige prin timpurietate, cu mijloace artificiale pe care le folosesc, cu substanţe care nu sunt permise”, a declarat ministrul Petre Daea.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău a informat recent că au fost organizate mai multe percheziţii în judeţele Buzău şi Ilfov, în urma cărora au depistat în flagrant un bărbat care transporta sute de recipiente cu substanţe chimice provenite din Turcia.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, una dintre persoane ar fi procurat substanţele respective având o concentraţie mai mare faţă de cea admisă în Uniunea Europeană.