Peste 100 de simpatizanți ai PMP au pichetat sediu ASF, cerând schimbarea conducerii și salarii decente

Peste 100 de simpatizanți ai PMP au pichetat sediu ASF, cerând schimbarea conducerii și salarii decente

Peste 100 de simpatizanţi ai partidului Mişcarea Populară au pichetat amiercuri sediul Autorității de Supraveghere Financiară. Aceştia cer schimbarea conducerii instituţiei, salarii decente şi transparenţă decizională. Totodată, au dorit să atragă atenţia şi asupra numirii rudelor oamenilor politici în cadrul ASF.

Cu pancarte, fulare şi stegulețe. Așa au protestat oamenii împotriva numirilor în funcţii şi a salariilor de la ASF

La manifestaţie au luat parte şi câţiva membrii din conducerea partidului Mişcarea Populară care spun că acesta este doar începutul protestelor.

”Așteptăm în primul rând ca această instituție să fie reorganizată, numirile în funcții să se facă potrivit competenţelor si nu pe baza de rudenie și alte cele”, a declarat Elenina Nicuț, președintele PMP București. 

”Acum am venit doar să pichetăm sediul ASF-ului pentru a trage semnalul de alarmă, adevăratul nostru miting va avea loc pe 16 martie când vor veni la București oameni din toată țara, membrii și simpatizanți ai Mișcării Populare şi are legatură cu acciza la combustibili”, a completat și secretarul general al PMP, Cristian Petrescu.

Protestul din faţa sediului Autorității de Supraveghere Financiară a venit după ce presa a vorbit despre salariile colosale ale conducerii ASF.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:44 - Ovidiu Cîmpean (PNL), după ce Iohannis a convocat CSAT după alegerile prezidențiale: „S-au încălcat anumite prevederi legale. Sper să se facă o anchetă serioasă în acest caz și la nivel european, dar și la noi” (VIDEO)
17:35 - Dominic Fritz: „”Convocarea CSAT este încă un capitol trist în mandatul lui Iohannis” (VIDEO)
17:28 - DNSC, despre rețeaua care l-a propulsat pe Călin Georgescu în turul doi la alegeriele prezidențiale: „Am recomandat oficial instituţiilor publice să interzică aplicaţia TikTok”
17:20 - Ilie Bolojan, despre reducerea numărului de parlamentari la 300: În primele șase luni o vom propune. Dacă PNL nu propune această chestiune, îmi voi da demisia din funcția de președinte
17:19 - Românii vor putea călători în SUA, fără vize, din 2025. Ambasadorul Andrei Muraru: „România îndeplinește acum toate condițiile tehnice prevăzute de legislația americană”
17:03 - Florin Tănase și soția lui Florinel Coman au transmis mesaje de susținere pentru Călin Georgescu
16:59 - Cristina Prună (USR): „Noi în campania electorală am spus că există ferme de trolli, că ar trebui ca instituțiile statului să investigheze lucrul acesta și abia acum avem CSAT. Am fost luați la mișto atunci” (VIDEO)
16:58 - Thomas Moldovan (PSD), despre convocarea CSAT: „Nu trebuie să amestecăm politicul cu cybersecurity” (VIDEO)
16:48 - Diana Șoșoacă, acuzații la adresa lui Călin Georgescu: „Cum îți permiți tu, așa, o casă de milioane de euro în Viena? De bun român ce ești”
16:40 - Traian Băsescu: Anularea turului 1, la care visează PSD și PNL, nu este posibilă constituțional. Marea problemă este cum s-a ajuns ca 2 milioane de oameni să voteze un necunoscut. E treaba AEP să afle cu ce bani (VIDEO)