Platforma RESPECT pentru Drepturi şi Libertăţi își exprimă solidaritate față de Asociaţia „Dăruieşte Viaţă” și condamnă presiunile exercitate de Ministrul Sanătăţii şi Primarul General al Capitalei asupra proiectului care vizează construcția unui spital pentru copiii bolnavi de cancer exclusiv din donațiile românilor.
Platforma care reuneşte peste 100 organizaţii neguvernamentale din România şi 170 de cetăţeni cataloghează atacurile politicienilor PSD drept ”încercări de denigrare şi asfixiere a acestor iniţiative în folosul comunităţii care nu pot fi controlate politic de PSD reprezintă un atac la adresa democraţiei”.
„Construcția unui spital pentru copii din fonduri private este un act eminamente apolitic. Suspiciunile induse în mod deliberat în spațiul public cu privire la presupusele intenții politice ale fondatoarelor acestei asociații nu sunt asimilabile libertății de exprimare. E o formă crasă de bullying politic și un atac frontal la adresa funcționării organizațiilor non-profit care există în slujba unora dintre cei mai vulnerabili dintre noi: copiii cu cancer.
Credem că încercările de denigrare și asfixiere a acestor inițiative în folosul comunității care nu pot fi controlate politic de PSD reprezintă un atac la adresa democrației – ea nu poate rezista în absența libertății de asociere a celor care își propun să se implice în viața comunității lor și care trag la răspundere autoritățile centrale și locale, inclusiv Guvernul și Primăria Generală a Capitalei, pentru lipsa lor de eficiență și de implicare. Sunt vulnerabilizați cei pentru care drepturile copilului nu sunt simple abstracții, ci un angajament de fiecare zi pentru a asigura accesul acestor micuți la servicii de sănătate esențiale pentru a rămâne în viață.
Ne exprimăm solidaritatea cu Asociația „Dăruiește Viață” și cu cei care sunt deligitimați și stigmatizați pentru munca lor în domenii sensibile în care statul român a eșuat rușinos. Organizațiile neguvernamentale din sectorul social trebuie să aibă pe mai departe posibilitatea de a-și desfășura activitatea pentru care au fost înființate în condițiile legii, fără presiuni și imixtiuni abuzive din partea autorităților”, se arată în comunicatul Platformei RESPECT.