Percheziții în București și alte patru județe: Sunt vizate persoane care iau credite cu acte false. Prejudiciul, estimat la 800.000 de lei

Percheziții în București și alte patru județe: Sunt vizate persoane care iau credite cu acte false. Prejudiciul, estimat la 800.000 de lei

Un număr de 23 de percheziţii au loc în marți dimineață în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Giurgiu şi Dâmboviţa. Este vizată o reţea de spălare de bani, ai cărei suspecţi luau credite cu acte false.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, membrii reţelei falsificau documentele necesare contractării unor credite bancare şi, prin intermediari, luau credite de la diferite bănci, scrie Mediafax.

Ulterior, aceştia nu mai plătau ratele pentru creditele luate, iar banii împrumutaţi erau investiţi în societăţi comerciale care desfăşurau activităţi legale, a precizat Alexandru Niculae.

Reţeaua mai avea un mod de operare, membri acesteia cumpărau în rate diverse bunuri electronice şi electrocasnice, nu mai achitau ratele, apoi vindeau produsele, iar banii îi investeau în societăţi comerciale care desfăşurau activităţi legale, a mai spus Niculae.

Prejudiciul adus statului este de aproximativ 800.000 de lei.

Persoanele identificate vor fi conduse la sediul Serviciului de Investigare a Fraudelor sector 3 Poliţie pentru audieri şi continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, spălare de bani şi evaziune fiscală.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`