"Pensiile militarilor, înghețate pe viață". Ce spune un deputat despre decizia PSD-ALDE care afectează 150.000 de români
Deputatul Daniel Constantin își atacă dur foștii colegi de guvernare, după ce, joi, a fost anunțată plafonarea pensiilor pentru militari și polițiști. (Detalii AICI)
Fostul co-președinte ALDE spune că decizia luată de coaliția de guvernare va afecta 150.000 de persoane, adâncind "discrepanțele și disfuncționalitățile din sistem".
"Modificarea cadrului legal afectează peste 150.000 de persoane, care nu fac parte din sistemul public de pensii, ci aparțin de bugetele ministerelor de resort. În prezent, baza de calcul actuală a pensiilor militare este de 65% și nu de 80%, așa cum eronat afirma ministrul Muncii, iar limitarea acestor pensii este la 85% și în niciun caz la 100%. Ce uită să mai spună Olguța Vasilescu este că militarii au contribuit suplimentar la pensia privată, instituită cu anul 1967, respectiv la pensia civilă obținută prin contributivitate, ca orice civil, pentru anii lucrați după pensionarea din armată", afirmă Daniel Constantin, potrivit Agerpres.
"PSD adâncește discrepanțele și disfuncționalitățile din sistem, continuând ce a făcut Guvernul Cioloș prin OUG 57/2016 care a pus generalii și chestorii ieșiți în rezervă înainte de 1 ianuarie 2016 în situația de a avea pensii mai mici decât propriii lor șoferi trecuți în rezervă după data respectivă.
Pensiile militarilor urmează să fie practic 'înghețate pe viață' și să își piardă puterea de cumpărare gradual, an de an, urmând a intra sub nivelul pensiilor contributive, care vor continua să fie indexate an de an cu 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu", adaugă el.