Marcel Ciolacu, președintele PSD, a făcut o remarcă ironică după conferinţa de alegeri a Organizaţiei Judeţene PSD Dolj la adresa ministrului Daea, aceasta fiind că „şi domnul ministru Daea care este lângă mine nu este de neglijat ca şi candidat pentru Preşedintele României”.
„Să ştiţi că şi domnul ministru Daea care este lângă mine nu este de neglijat ca şi candidat pentru Preşedintele României”, a fost comentariul ironic al lui Marcel Ciolacu atunci când a fost întrebat cine va fi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, deși Mircea Geoană şi Alexandru Rafila ar fi interesați să candideze.
Discursul de joi al secretarului adjunct al NATO, Mircea Geoană, din cadrul Conferinței Internationale privind Viitorul Europei a fost plin de mesaje cu subînțeles și avertismente față de viitorul României. „Să fi devenit parte a Occidentului dezvoltat și să eșuăm ca periferie a acestuia ar fi nu doar o ironie amară, ci un adevărat dezastru național”, a declarat Geoană adăugănd că „țara se șubrezește din interior”. „Romania are nevoie de un radicalism pozitiv și sănătos”, susține acesta.
Alexandru Rafila a declarat în aceeași zi că este prea devreme să se vorbească despre o posibilă candidatură la Preşedinţia României.