Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, vrea să intre în rândul Europei Occidentale și anunță achiziționarea de mașini electrice.
Autoturismele vor fi cumpărate din banii administrației locale.
Mai mult, Primăria spune că astfel va mai fi spălată și imaginea României în UE în materie de poluare și comportament ecologic.
,,Această hotărâre este în strânsă concordanță cu programul de guvernare care prevede ca, până în anul 2020, în România să fie funcționale cel puțin 20.000 de puncte de alimentare pentru mașinile electrice. Totodată, se va extinde și Programul Rabla destinat pentru achiziția de astfel de autovehicule, astfel încât în perioada 2018-2020, peste 100.000 de români să beneficieze de acest program și să achiziționeze o mașină electrică”, anunță instituția, potrivit inprimarie.ro
În România, în prezent sunt înmatriculate 430 de mașini electrice.