Opoziția va depune un proiect de lege săptămâna viitoare prin care se vrea eliminarea privilegiilor aleșilor, PDL și PNL cerând ca votul privind arestarea preventivă sau urmărirea penală să fie dat în cel mult 24 de ore.
În plus, cele două partide cer ca parlamentarii să nu se mai pronunţe în legătură cu temeinicia probelor şi oportunitatea arestării, scrie Digi 24.
Pentru ca proiectul să treacă în Parlament însă, PNL și PDL au nevoie de susținerea și altor partide din opoziție. î
Corupția infiltrată în legislativul român a fost unul dintre lucrurile asupra căruia au atras atenția senatorii americani John McCain, Chris Murphy și Ron Johnson în cadrul vizitei la București. (Detalii AICI)
Cei trei oficiali au vorbit despre cât de importantă este combaterea corupţei pentru construirea unei societăţi democratice şi au atras atenţia că, în Statele Unite, Congresul nu-şi permite să-şi protejeze membrii, împotriva unor anchete ale procurorilor.
Șapte parlamentari au beneficiat în această legislatură de protecția colegilor, cele mai recente cazuri sunt cel al senatorului PSD Marius Isăilă, cel al deputatului Florin Popescu sau cazul fostului ministru Daniel Chițoiu.