PDL convoacă sesiune extraordinară în Parlament pentru citirea deciziei CCR privind referendumul

PDL convoacă sesiune extraordinară în Parlament pentru citirea deciziei CCR privind referendumul

PDL convoacă sesiune extraordinară în Parlament. Democrat liberalii au emis un comunicat de presă prin care se anunță că au adunat numărul de semnături necesare pentru convocarea sesiunii, care are pe ordinea de zi citirea deciziei CCR de invalidare a referendumului din 29 iulie.

„Partidul Democrat Liberal este în măsură să anunţe că a adunat numărul de semnături necesare pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, având pe ordinea de zi citirea hotărârii Curţii Constituţionale privitoare la referendumul din 29 iulie”, se arată într-un comunicat remis Mediafax, care este semnat de către liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, şi liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu
Plenul Reunit al Parlamentului României poate fi convocat la cererea a două treimi din numărul total al parlamentarilor.

Curtea Constituțională s-a reunit, miercuri, în jurul orei 10:00, pentru a da citire hotărârii de invalidare a referendumului pentru demiterea din funcție a lui Traian Băsescu, organizat pe 29 iulie. Ședința acestora s-a încheiat la mai putin de două ore de la începere.

Acum că decizia a fost citită în plenul Curții, horărârea va fi trimisă către Parlament. Acesta se va întruni pentru a da citire în plen documentului, iar ulterior decizia va fi publicată în Monitorul Oficial, din acel moment urmând să producă efecte. Cu alte cuvinte, suspendarea lui Traian Băsescu se va încheia în momentul publicării deciziei în MO.

Conform președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, sesiunea în care Camerele reunite ale Parlamentului se vor reuni pentru a dezbate decizia CC va avea loc cel târziu vineri (Detalii AICI).

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, marţi, să nu valideze rezultatele referendumului pentru demiterea preşedintelui României. În urma deciziei, interimatul lui Crin Antonescu încetează, iar Traian Băsescu urmează să revină la Palatul Cotroceni.

Curtea a decis invalidarea referendumului, întrucât nu a fost întrunit cvorumul necesar, respectiv 50% plus unul dintre cetățenii români cu drept de vot. Decizia CCR este suverană, Plenul Parlamentului trebuind să ia act de aceast verdict.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:52 - Antrenorul secund al Ungariei s-a prăbușit în timpul meciului cu Olanda și a fost înconjurat rapid de colegi. Primele detalii despre starea lui Adam Szalai
23:36 - Kosovo amenință cu o acțiune la TAS după scandalul de la meciul cu România. Mai nou acuzațiile îi vizează și pe fotbaliștii români, nu numai pe fani
23:16 - Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident violent
22:54 - Atac cu cuțitul la o școală din China. Cel puțin opt morți și 17 răniți
22:30 - Iulian Fota, despre nerecunoașterea Kosovo: Nu e definitivă, ci e condiționată / Probabil că la vremea respectivă au fost ceva griji legate de Transnistria / România a făcut o anumită flexibilizare (VIDEO)
22:04 - Florin Spătaru: PSD n-a făcut altceva decât să readucă România pe o cale stabilă și vrea să guverneze în continuare împreună cu PNL. Elena Lasconi se crede stăpâna inelelor (VIDEO)
21:46 - Radu Mihaiu: PSD este cel mai mare rău care se poate întâmpla acestei țări / Ne e foarte greu să îi separăm pe Ciolacu de Ciucă (VIDEO)
21:23 - Marcel Ciolacu, despre meciul cu Kosovo: Cred că e corect ca România să câștige cu 3-0 la masa verde / Nu am vrut să arătăm în mass-media cum au fost primiți suporterii români în Kosovo. A fost ceva care îți lasă un gust amar (VIDEO)
21:03 - Robert Sighiartău: PSD se pregătește, în cazul în care câștigă alegerile prezidențiale, la o guvernare cu AUR. Vor schimba denumirea acestui partid, se vor rupe mai mulți parlamentari (VIDEO)
20:44 - Olaf Scholz spune că a fost surprins pozitiv de discuția cu Donald Trump. Au vorbit „pe larg despre Ucraina”