Guvernul trebuie să ia măsuri reale în a susține integrarea Republicii Moldova în UE, cere PDL, justificând cu agravarea situației din regiune.
Prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu spune că este nevoie de măsuri proactive în ce privește statul vecin.
„În timp ce domnul Ponta se dădea cu avionul ca să uite lumea cazul Duicu, în estul Republicii Moldova, de care ne leagă interese strategice, lucrurile se agravează. Domnul Putin evocă posibilitatea utilizării forței armate în Ucraina și somează, de asemenea, Republica Moldova să ridice așa-zisa blocadă a Transnistriei. Declarații care conțin amenințări clare cu privire la stabilitatea în regiune și chiar suveranitatea și integritatea Republicii Moldova”, a declarat acesta, citat de Agerpres.
Cătălin Predoiu a reamintit că în aprilie 2010 a fost semnată la nivel de președinți o Declarație comună privind instituirea unui parteneriat strategic între România și Republica Moldova pentru integrarea europeană a Chișinăului și că în Declarație este prevăzut un plan de acțiune în vederea integrării Republicii Moldova în UE, plan care a fost parafat oficial în martie 2012 între premierii celor două state.
În același timp, liderul democrat-liberal i-a adresat premierului Ponta o cerere pentru a se lua toate măsurile pentru ca gazoductul Iași-Ungheni să devină operațional.
„Am văzut declarația domnului Ponta în care spune că se va alinia NATO și UE. Este o declarație destul de slabă. (…) Domnul Ponta trebuie să facă mai mult ca premier și să arate clar interesul României pentru sprijinirea Republicii Moldova. Nu am văzut în declarațiile domnului Ponta nicio mențiune cu privire la încălcarea dreptului internațional de către Rusia. Domnul Ponta se ferește să pronunțe numele Putin. Îl invit să o facă, nu i se întâmplă nimic, să nu-i fie frică. Să nu se comporte ca un pudel al domnului Putin. Domnul Ponta, observăm, este vocal doar în cazul Nana, în cazul Ucrainei e mut ca o lebădă. Îi cerem să iasă din buncăr, să înceapă să vorbească și să spună clar că Guvernul României va lua toate aceste măsuri de sprijin a Republicii Moldova”, a mai spus prim-vicepreședintele PDL.