PDL a votat în unanimitate fuziunea cu PNL

PDL a votat în unanimitate fuziunea cu PNL

Partidul Democrat Liberal a votat în unanimitate fuziunea cu Partidul Național Liberal.

„Negocierile între noi și colegii de la PDL decurg foarte bine, dar fiind negocieri, nu pot să fac alte aprecieri decât cele pe care le-am făcut împreună cu Vasile Blaga”, a declarat luni Klaus Iohannis.

Liderii PNL și PDL au declarat, luni, că doresc această fuziune cât mai curând, pentru a putea demara cercetările amănunțite legate de candidatul unic la prezidențiale.

”Partidul a hotărât continuarea demersurilor pentru a se realiza o mare forță politică de centru-dreapta în România care să le propună românilor un proiect la care să adere cât mai mulți, în perspectiva nu numai a alegerilor care urmează, dar și pentru sănătatea politicii românești. Pe partea stângă avem un partid puternic, PSD, dar suntem convinși că într-un timp relativ scurt vom realiza același lucru pe partea dreaptă. Am decis cu unanimitate de voturi continuarea discuțiilor cu PNL în condițiile care au fost deja stabilite, paritate, candidat unic la președinție și pașii prin care vom desemna candidatul unic la președinție”, a declarat și liderul PDL, Vasile Blaga, la finalul negocierilor.

Asta deși Crin Antonescu a infirmat, duminică, intenția PNL-ului de a fuziona cu PDL, precizând că partidul pe care îl conduce nu plănuiește niciun fel de fuziune în perioada următoare.

„Nu avem în strategia noastră, nu avem în planurile noastre pentru viitorul imediat niciun fel de fuziune. Viitorul imediat, având în vedere că timpul nostru e marcat de alegeri, înseamnă până la prezidențiale”, a precizat Antonescu, duminică, citat de Agerpres.

Desemnarea candidatului unic la Preşedinţie se dorește până cel târziu la 1 august, au anunţat, însă, luni, Klaus Iohannis şi Vasile Blaga, după întâlnirea reprezentanţilor celor două partide.

El a precizat că au fost convenite „comisii mixte de lucru” ale celor două partide, care să lucreze pe anumite domenii în perspectiva fuziunii.

„Cred că acest început în forţă arată determinarea noastră de a merge înainte pe această cale. Doar ca să nu uităm, vreau să reiau ideea cu candidat comun. A durat câteva secunde discuţia şi toată lumea a reconfirmat că noi şi credem şi partidele noastre doresc un candidat comun pentru prezidenţiale. Asta în cazul puţin probabil că nu reuşim fuziunea mai repede decât se pune discuţia cu candidatul la prezidenţiale”, a afirmat Iohannis.

De asemenea, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că, începând de luni, grupurile parlamentare ale PNL şi PDL vor lucra împreună.

„Vom lucra în comisii paritare, cea mai importantă de departe sarcină revine comisiei care să lucreze la Proiectul pentru România. Până la urmă, aici ne interesează alegerile prezidenţiale foarte mult, este adevărat, vom avea un singur candidat. Dar ne interesează un proiect pentru România cu care să-i convingem pe români, nu numai la alegerile prezidenţiale, dar şi în viitoarele alegeri locale şi generale şi mai ales să construim o dreaptă unită”, a declarat Blaga.

Liderii PNL şi PDL s-au reunit, luni, la sediul PNL din Kiseleff, fiind a doua întâlnire între reprezentanţii celor două partide, la precedenta anunţându-se intenţia de colaborare pentru prezidenţiale şi de realizare a unei fuziuni.

PDL a votat fuziunea cu PNL

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)