Paul Stănescu și generalul Dumitru Iliescu, audiați în Comisia SPP

Publicat: 25 09. 2018, 15:00

Vicepremierul Paul Stănescu și generalul Dumitru Iliescu vor fi audiați în Comisia pentru verificarea posibilei implicări a SPP în activitatea unor partide politice.

Audierile vor avea loc martea viitoare, la ora 13.00, scrie stiripesurse.ro.

De asemenea, președintele Comisiei, Daniel Buturoiu, a declarat că s-au cerut documente mai multor instituții, “cum ar fi către ÎCCJ în care îi rugăm să ne comunice numărul de mandate de ascultare emise la solicitarea SPP în intervalul 2009-2018, dar și regulamentul de organizare și funcționare și organigrama SPP”.