Paul Stănescu: Voi rămâne în PSD, chiar dacă cineva o să încerce să-mi ia carnetul. Vicepremierul denunţă o campanie de denigrare împotriva lui

Paul Stănescu: Voi rămâne în PSD, chiar dacă cineva o să încerce să-mi ia carnetul. Vicepremierul denunţă o campanie de denigrare împotriva lui
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

După ce a fost unul dintre liderii puciştilor care au cerut demisia lui Liviu Dragnea, vicepremierul Paul Stănescu, ministru al Dezoltării Regionale, spune că nu se teme de o remaniere guvernamentală şi că, indiferent de o decizie în acest sens, va rămâne membru al PSD.

„Dacă există o remaniere, foarte bine, niciun ministru nu e bătut în cuie, dar atât timp cât voi fi membru al Guvernului îmi voi face datoria până la capăt. (…) Am spus-o public şi o spun din nou, voi rămâne un om de partid, niciodată nu m-au interesat funcţiile în partid, nu mi-am dorit să fiu nici viceprim-ministru, nu mi-am dorit să candidez nici la funcţia de vicepreşedinte al partidului. Sunt un om de echipă, voi rămâne în PSD, chiar dacă cineva o să încerce să-mi ia carnetul, eu ştiu, nu ştiu cine, dar sigur voi rămâne în PSD şi sunt un om de stânga prin structura mea, fără discuţie acest lucru”, a afirmat Stănescu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

El a mai vorbit şi despre o campanie de „denigrarea” începută dintr-o dată împotriva sa „în toată presa”.
„Denigrarea mea în toată presa – bine, la început cu doamna prim-ministru, denigrarea doamnei prim-ministru, care e un om excepţional, un om la superlativ pot să spun şi am fost cu doamna prim-ministru în multe vizite şi externe şi interne – a început dintr-o dată. Aşa. Sigur că am un semn de întrebare, probabil că o să-mi răspund ce se întâmplă sau ce se va întâmpla”, a spus Paul Stănescu.
Vicepremierul a adăugat că respectiva campanie de denigrare la adresa lui a fost pornită după ultima reuniune a Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD.

„Denigrarea, în ultimele zile, după acel CExN în care opt ore am dezbătut toate temele pe care le-am avut în acel document, văd că deja denigrarea mea începe, aşa în forţă, în toată presa, mă surprinde lucrul ăsta. (…) Până acum am fost bun, mai ştiam şi limba română, acum văd că nici limba română nu o mai ştiu. (…) Eu îmi doresc ca cei care vin după noi să trăiască mai bine decât noi, nu-mi doresc altceva şi nu am niciun gând de mărire”, a susţinut Stănescu.

Întrebat dacă asupra sa sau a Gabrielei Firea s-au exercitat sau se exercită presiuni din partea conducerii partidului, Stănescu a răspuns: „Nu, noi am semnat un document şi susţinem tot ce am scris în acel document. Deci, nimeni nu şi-a schimbat părerea”.
„Toţi cei care am susţinut şi prin vot, până la urmă, noi ne-am susţinut punctul de vedere pe care ni l-am asumat în acel document, fără discuţie, şi-l susţinem în continuare. E foarte important ce se întâmplă şi cu Partidul Social Democrat, care eu nu vreau să facă implozie, dar e foarte important ce se întâmplă cu România, asta e foarte important sau cel mai important lucru”, a adăugat vicepremierul.

El a vorbit şi despre relaţia pe care o are în momentul de faţă cu premierul Viorica Dăncilă şi cu liderul PSD, Liviu Dragnea.
„Doamna prim-ministru, în primul rând, e şeful meu, nu? Doamna prim-ministru Dăncilă e şeful Guvernului. Sigur, am o relaţie foarte bună, am lucrat foarte bine. Şi cu preşedintele Dragnea o anumită perioadă am lucrat bine, până când noi am considerat, o anumită parte din partid, că partidul nu se îndreaptă într-o direcţie bună. Asta e, până la urmă, discuţia generală”, a menţionat Paul Stănescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:13 - Furtul cadourilor de Crăciun, de la film la realitate. Juniorii unei echipe de fotbal au rămas fără daruri, după ce sediul a fost jefuit
23:57 - Parchetul General a deschis un dosar penal după ce Diana Șoșoacă a agresat-o verbal pe o jurnalistă la Parlament
23:44 - Bătrân din Arad prins în flagrant când ridica un colet cu canabis. Bărbatul de 70 de ani îl primise de la o rudă
23:31 - Armata SUA l-a ucis pe Abu Yusif, lider al Statului Islamic. Se afla într-o zonă controlată anterior de regimul Bashar al Assad și forțele ruse
23:15 - Regiunile din România în care riscul de sărăcie este al doilea cel mai mare din UE. Locuitorii se confruntă cu lipsuri majore
23:05 - Patriarhul Daniel, mesaj de Crăciun și Anul Nou. Ce le-a transmis românilor (VIDEO)
22:37 - Elena Lasconi: Părerea mea este că ei încearcă să mintă românii până la prezidențiale și după să înceapă măsuri de austeritate foarte mari / În principiu USR va vota guvernul pro-european, dar haideți să vedem cine sunt premierul și miniștrii
22:36 - Malaezia va relua căutările aeronavei dispărute misterios în urmă cu 10 ani. Ce recompensă promite companiei care va găsi epava
22:22 - Virgil Guran (PNL): Refuz să cred că cineva de la noi ar fi mers pe o idee de genul acesta, să folosească bani pentru a-l promova pe Georgescu (VIDEO)
22:12 - Alexandru Dimitriu: PSD, PNL, UDMR, minoritățile voiau să discute cât mai repede partea de ministere, cine are, ce are, or nu poți să pleci la drum fără să știi cât de bolnav este „pacientul” (VIDEO)