Vicepremierul Paul Stănescu: Nu cred că Iohannis va câştiga un nou mandat; în era Klaus Iohannis deja e mai rău, lucrurile nu merg bine deloc

Publicat: 23 06. 2018, 13:58
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vicepremierul Paul Stănescu, care este şi vicepreşedintele PSD, nu vede cu ochi buni candidatura preşedintelui Klaus Iohannis pentru un nou mandat.

El spune că fiecare cetăţean e liber să facă orice şi nu crede că actualul şef al statului va câştiga un nou mandat, punctând că în era Klaus Iohannis „lucrurile nu merg bine deloc”.

”Fiecare cetăţean din această ţară e liber să facă orice, dar ceea este incredibil este că e primul preşedinte care nu respectă decizia Curţii Constituţionale. Putem candida toţi, depinde cine va câştiga alegerile şi, fiind exemplul numărul unu în această ţară, e foarte complicat. Domnul preşedinte Klaus Iohannis, dacă merge în acelaşi ritm, nu ştiu dacă mai poate câştiga un nou mandat, poporul să-l mandateze din nou. Am avut epoca Băsescu şi vedem că nu s-a schimbat nimic, ba din contra, în era Klaus Iohannis deja e mai rău, lucrurile nu merg bine deloc”, a declarat sâmbătă, la Slatina, Paul Stănescu, potrivit Mediafax.

Klaus Iohannis a anunțat sâmbătă la Sibiu că este „ferm hotărât” să candideze pentru încă un mandat de președinte al României (Detalii AICI).