Paul Stănescu, atac la Dragnea: I-am cerut să facă un pas în spate și nu retractez. PSD a scăzut sub 25% în sondaje

Publicat: 20 11. 2018, 16:55
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vicepremierul Paul Stănescu reacţionează dur după ce s-a luat decizia remanierii sale în ședința de luni a Comitetului Executiv Național al PSD. El susține că s-a vrut mazilitarea lui politică pentru că a îndrăznit să-l contrazică pe liderul partidului. Stănescu mai afirmă că, în ciuda performanțelor înregistrate de guvernarea PSD, partidul, sub conducerea lui Liviu Dragnea, a ajuns la 25% în sondaje.

”După cum am văzut cu toţii, luni, 19 noiembrie, în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD, s-a luat decizia execuţiei mele politice. Motivul? Delict de opinie, marca Dragnea!

De aproape trei luni, tensiunile din Partidul Social Democrat par să nu se mai termine, iar programul politic și guvernamental, care ne-a ajutat să câştigăm alegerile, pare să fi trecut în plan secund, în favoarea intereselor personale.

PSD guvernează România de aproape doi ani, cu rezultate economice pozitive. Avem o creștere economică sustenabilă, un nivel record al veniturilor statului, o îmbunătățire a absorbției fondurilor europene, am crescut salariile, pensiile, ajutoarele sociale și subvențiile pentru agricultori, avem cel mai mare număr de salariați din ultimii 20 de ani şi cel mai redus nivel al șomajului. Cu toate acestea, paradoxal, PSD scade în opţiunile electoratului, sondajele indică o preferinţă de sub 25%, cu mult sub scorul obținut la alegerile parlamentare din anul 2016.

Am acţionat ca un politician responsabil şi i-am cerut public să facă un pas în spate, să analizăm situația în care ne aflăm și să hotărâm ce măsuri trebuie să luăm pentru oprirea acestei tendințe! Am cerut consolidarea structurilor partidului! Ca şi alţi colegi de-ai mei, am avut curajul de-a spune adevărul şi de-a trage semnale de alarmă, având o altă opinie decât preşedintele partidului!

Nu retractez nimic din ce am spus public despre situaţia în care se află acum Partidul Social Democrat, pentru că sunt şi rămân un om onest, care nu urmărește interese personale, ci salvarea României!”, a transmis Paul Stănescu, potrivit unui comunicat.

Acesta a mai susținut că PSD trebuie să rămână un partid de stânga modern și progresist, cu vocație europeană, capabil să câștige alegerile următoare.