Patru persoane au murit, în Delta Dunării, după ce barca cu care se deplasau a fost răsturnată din cauza furtunii puternice
Patru persoane și-au pierdut viața, vineri, spre seară, în Delta Dunării, după ce barca cu care se deplasau spre casă a fost răsturnată de furtuna puternică.
Cele patru persoane se îndreptau spre casă, venind de la o înmormântare.
Prefectul judeţului Tulcea, Lucian Simion Eduard, a declarat că a fost anunţat de către primarul localităţii Murighiol că patru persoane au dispărut după ce s-au răsturnat cu barca pe Lacul Murighiol.Potrivit sursei citate, cei patru se întorceau de la o înmormântare, unde fuseseră plecaţi de joi, iar vineri după-amiază „s-a întâmplat ceva cu barca” şi cele patru persoane – doi bărbaţi şi două femei – s-au răsturnat cu ambarcaţiunea în zona Lacului Murighiol, posibil din cauza valurilor create, a cioturilor din apă sau a unor plase.
Prefectul a precizat că două persoane au fost găsite înecate, iar celelalte două persoane dispărute sunt căutate în continuare, în zonă fiind şase ambarcaţiuni la bordul cărora se află 23 de persoane.